Premieră medicală la Sibiu: Implantarea unei proteze cardiace aortice transcateter minim invazivă, fără deschiderea sternului

02 Oct 2015
Premieră medicală la Sibiu: Implantarea unei proteze cardiace aortice transcateter minim invazivă, fără deschiderea sternului
La Sibiu, într-un spital privat, o echipă de medici români, americani şi germani au salvat viaţa unui pacient, efectuând, în premieră în România şi în estul Europei, o intervenţie cardiovasculară de excepţie. Operaţia a durat două ore şi a constat într-o procedură de implantare a unei proteze cardiace aortice transcateter (TAVI) pe cale  minim invazivă, printr-o incizie de patru centimetri, transaortic, fără deschiderea sternului, realizată în premieră în Europa de Est, precizează comunicatul oferit presei.

Dan Popa, pacientul (67 de ani), este un cunoscut medic pediatru din Iaşi. El a fost internat de urgenţă şi a fost diagnosticat cu opt boli, ce îi ameninţau viaţa : boli cardiovasculare, diabet. « Acum mă simt bine, spre foarte bine. Înainte nu puteam sta întins nici cinci minute, mă ridicam şi abia după o oră mă aşezam la loc în pat. Adevărul e că fără ajutorul medicilor în câteva săptămâni aş fi fost mort », spune pacientul.

Potrivit comunicatului, procedura TAVI permite ca inima să funcţioneze din nou în parametri normali, însă cele două tipuri de abord existente în prezent – femural (creşte riscul de atac cerebral) şi transapical (puncţia inimii deja slăbite) ar fi periclitat substanţial viaţa pacientului. Astfel, a fost luată decizia abordului transaortic pec alea aortei ascendente, fără a fi necesară oprirea inimii sau deschiderea sternului.  

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră