Ministerul Sănătăţii: Toţi pensionarii sunt asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate

26 Feb 2016 | scris de Magda Marincovici
Ministerul Sănătăţii: Toţi pensionarii sunt asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate corelează, în această perioadă, dispozițiile Codului Fiscal și cele ale Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății printr-un proiect de act normativ care, în prezent, se află în dezbatere publică pe pagina de web a Ministerului Sănătății, rubrica Transparență Decizională.

Ministerul Sănătăţii precizează că proiectul de act normativ stabilește concordanța între dispozițiile Codului Fiscal și cele ale Legii nr. 95/2006 referitoare la categoriile de asigurați cu plata contribuției din alte surse, respectiv pensionarii care realizează venituri din pensii între 740 lei și 872 lei și reglementează modalitatea de acordare a serviciilor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de astfel de servicii autorizați și evaluați, pentru a se asigura continuitatea accesului asiguraților la servicii medicale. De asemenea, prin acelaşi proiect se stabileşte cadrul potrivit căruia un asigurat îşi poate schimba medicul de familie, înainte de termenul de 6 luni, care e stabilit în prezent și se prelungeşte termenul de valabilitate al cardului european de asigurări sociale de sănătate, de la 6 luni la un an, pentru asiguraţii aflaţi pe teritoriul unor state membre ale UE.

Ministerul Sănătății precizează că, până noul actul normativ va fi aprobat și publicat în Monitorul Oficial producând efecte, prevederile deja existente în prezent în Codul Fiscal și Legea 95/2006 sunt în vigoare, iar toate persoanele care beneficiază de pensie care au avut calitatea de asigurat sunt în continuare asigurate, beneficiind de servicii medicale, medicamente, rețete, intervenții medicale, etc. conform pachetului de bază de srvicii medicale.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră