Ministrul francez al Culturii, testat pozitiv la coronavirus

09 Mar 2020
Ministrul francez al Culturii, testat pozitiv la coronavirus

Ministrul francez al Culturii Franck Riester a fost infectat cu noul coronavirus, a anunţat luni cabinetul său, subliniind că acesta este ''în stare bună'' şi se află la domiciliul său din Paris, relatează AFP.

"Ministrul a fost testat pozitiv astăzi" după ce a manifestat "simptome", a precizat guvernul, menţionând că Franck Riester a petrecut câteva zile săptămâna trecută în Adunarea Naţională, unde au fost confirmate mai multe cazuri.

Coronavirusul a cauzat luni încă patru decese în Franţa, ceea ce a crescut bilanţul total la 25 de morţi şi 1.412 cazuri confirmate, a anunţat luni seara directorul general al Sănătăţii, Jerome Salomon.

Dintre cei decedaţi, 15 sunt bărbaţi şi 10 sunt femei, a precizat Salomon care a anunţat 38 de cazuri pozitive în Corsica.

 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră