Medicamente: Stocuri asiguratoare cel puţin pentru o lună!

14 Mar 2017 | scris de Magda Marincovici
Medicamente: Stocuri asiguratoare cel puţin pentru o lună!

Un stoc minim egal cu rulajul mediu lunar, pentru fiecare medicament pentru care dețin autorizația de punere pe piață în România, va fi asigurat de distribuitorii angro, potrivit a două importante ordine de ministru semnate recent. 

Potrivit comunicatului Ministerului Sănătăţii, distribuitorii angro trebuie să asigure permanent respectarea obligației de serviciu public  prin   constituirea  de  stocuri   asiguratoare  egale   cu  rulajul  mediu  lunar, pentru fiecare medicament pe care îl distribuie. De asemenea, aceștia au obligația de a onora orice comandă justificată primită de la unitățile sanitare și  farmaciile  cu care se află în relații contractuale, în termenele de livrare. 
De asemenea, unitățile sanitare și farmaciile au obligaţia să transmită comanda justificată către distribuitorii angro cu care se află în relații contractuale, cel puțin o dată pentru fiecare distribuitor angro, până la onorarea comenzii.

Medicamente pentru nevoi speciale
Totodată, prin Ordinul de ministru care reglementează achiziția unor medicamente care sunt procurate prin procedura de nevoi speciale sunt introduse prevederi referitoare la termenele ce trebuie respectate de instituțiile și structurile cu atribuții în domeniu în vederea îmbunătățirii procesului de asigurare a accesului pacienților la medicamente furnizate pentru rezolvarea unor nevoi speciale.
De asemenea, în scopul de a asigura accesul populației la medicamente, se stabileşte faptul că în vederea achiziționării medicamentelor pentru nevoi speciale, pentru care preţul propus este mai mare decat prețul minim, Ministerul Sănătăţii poate aproba temporar preţul propus, pe perioada de valabilitate a autorizației de nevoi speciale.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră