Încă un medic a murit la Wuhan. A fost contaminat cu coronavirus când acorda îngrijiri unui pacient

23 Feb 2020 | scris de Andreea Vasilescu
Încă un medic a murit la Wuhan. A fost contaminat cu coronavirus când acorda îngrijiri unui pacient

Xia Sisi era medic la un spital din Wuhan. Avea numai 29 de ani. Tânăra a murit duminică dimineaţă, în urma contaminării cu Covid-19, coronavirusul ucigaş care face victime de la finele anului 2019, pornind chiar din această localitate chineză.

Anunţul a fost făcut de Wuhan Union Jiangbei Hospital.

Xia Sisi era medic gastroenteorolog şi s-a infectat cu coronavirusul în timp ce acorda îngrijiri un pacient infectat la rândul lui, precizează China Global Television Network.

 

Bilanţul epidemiei de pneumonie virală din China a ajuns duminică la 2.442 de morţi după anunţul altor 97 de decese, toate, cu excepţia unuia, înregistrate în provincia Hubei (centru), epicentrul epidemiei cu noul coronavirus, informează AFP.

Cele mai multe dintre decesele nou anunţate au fost înregistrate în Wuhan, capitala provinciei Hubei, plasată în carantină din 23 ianaurie şi unde locuiesc 11 milioane de persoane.

Comisia Naţională pentru Sănătate din China a anunţat 648 de noi cazuri de contaminare confirmate pe teritoriul ţării, numărul total de infectări ajungând astfel la aproape 77.000 în China continentală (cu excepţia Hong Kong şi Macao).

Apărut în decembrie la Wuhan, coronavirusul s-a propagat în peste 25 de ţări şi suscită o îngrijorare crescută din cauza noilor focare din Europa şi Orientul Mijlociu.

Autorităţile chineze au creat o anumită confuzie asupra bilanţului contaminărilor şi deceselor în China, modificând de mai multe ori metoda de calcul.

Numărul de decese anunţat duminică pentru ultimele 24 de ore este în scădere uşoară în comparaţie cu cel comunicat în ziua precedentă (97, în comparaţie cu 109 sâmbătă), dar numărul de noi contaminări înregistrează o creştere (648, în comparaţie cu 397).

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră