În Ungaria, restricţiile vor fi menţinute până în luna august pentru persoanele care nu s-au imunizat

08 Mai 2021 | scris de I.D.
 În Ungaria, restricţiile vor fi menţinute până în luna august pentru persoanele care nu s-au imunizat

Restricţiile introduse din cauza pandemiei de coronavirus vor fi menţinute sigur până în luna august pentru persoanele care nu s-au imunizat – a declarat joi, la o conferinţă de presă online, ministrul Cancelariei premierului Ungariei, Viktor Orban.

Gergely Gulyás a precizat că, în lunile următoare, pentru a putea participa la concerte, festivaluri şi evenimente sportive, respectiv pentru a putea beneficia de serviciile hotelurilor şi ale restaurantelor va fi necesară prezentarea adeverinţei de vaccinare.

Oficialul ungar a subliniat că, în continuare, vaccinarea împotriva coronavirusului este voluntară şi se va face în baza unei programări.

Toate tipurile de vaccin aprobate în Ungaria sunt eficiente şi sigure – a adăugat Gergely Gulyás.

Acesta a mai precizat că, începând de săptămâna trecută, persoanele care se întorc din străinătate sunt scutite de carantină, în cazul în care prezintă o adeverinţă de imunizare.

Totodată, Guvernul ungar l-a mandatat pe ministrul Afacerilor Externe pentru a încheia acorduri bilaterale privind recunoaşterea certificatelor de imunitate – a anunţat Gergely Gulyás.

Ungaria va încheia acorduri bilaterale cu toate statele deschise acestei colaborări. Astfel, titularii unui certificat de
imunitate ungar vor beneficia de aceleaşi avantaje în ţările respective ca şi titularii certificatului de imunitate local.

Acelaşi lucru va fi valabil şi invers: Guvernul ungar va accepta şi el certificatele de imunitate emise de alte state – a precizat ministrul.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră