Imunolog român din Olanda: Vechiul vaccin împotriva tuberculozei ar putea ajuta în lupta cu noul coronavirus

20 Sep 2020 | scris de A.V.
Imunolog român din Olanda: Vechiul vaccin împotriva tuberculozei ar putea ajuta în lupta cu noul coronavirus

Românul Mihai Netea, imunolog și profesor la Universitatea Radboud din Nijmegen (Olanda), spune că la nivel internațional se fac studii de amploare pentru a se verifica dacă vaccinul BCG, dezvoltat inițial pentru tuberculoză și care are un efect stimulator asupra sistemului imunitar, ajută în cazul COVID-19.

„Vaccinul BCG este studiat în prezent în toată lumea, sunt în jur de 10-12 studii care se efectuează în acest moment atât în Europa, cât și în Africa, Australia și Statele Unite. Studiul pe care l-am publicat (la începutul lunii septembrie - n.r.) a fost de fapt pornit chiar înainte de criza COVID, pentru că noi știam și bănuiam că vaccinul BCG poate avea efecte benefice împotriva infecțiilor. Studiul a început cu un an și jumătate-doi în urmă, când am încercat să-l folosim împotriva tuturor tipurilor de infecții, inclusiv gripă, pneumonie și așa mai departe, la oameni în vârstă, de peste 65 de ani”, a explicat la Digi24 profesorul Mihai Netea.
În prezent sunt alte trei studii mari pentru BCG care se fac în Olanda - unul pe personal medical, care este cu risc crescut, unul pe pacienți în vârstă sănătoși, de peste 65 de ani, și unul pe pacienți care sunt în spitale, tot cu vârsta peste 65 de ani, dar care au risc crescut la COVID-19. Toate aceste studii au câteva mii de pacienți fiecare. „Sperăm, către sfârșitul anului, să putem spune care este efectul vaccinului”, a arătat profesorul Netea.

În studii experimentale, s-a constatat că vaccinul BCG protejează atât împotriva infecțiilor bacteriene, cât și virale, ba chiar și împotriva infecțiilor parazitare. „BCG-ul activează foarte puternic sistemul imunitar înnăscut, care are o acțiune foarte largă, împotriva tuturor tipurilor de patogeni, atât bacterii, cât și viruși și paraziți”, a explicat cercetătorul.

Până atunci, dacă studiile aflate în curs o vor dovedi, poate că vechiul vaccin BCG va fi supapa de timp de care avem nevoie până la găsirea unui leac specific împotriva COVID.

În studiul olandez, făcut pe un număr total de 200 de pacienți, au fost înregistrate doar câteva infecții COVID, numărul acestora fiind prea mic pentru a fi relevant.

„Ceea ce putem spune cu siguranță este că, de exemplu, nu a fost niciun efect secundar al vaccinului, nu am avut niciun fel de probleme și am observat că în perioada în care a fost primul val de coronavirus în Olanda și în Grecia - unde s-au făcut aceste studii -, pacienții care au primit BCG (și s-au infectat ulterior cu SARS-CoV-2 - n.r.) au avut mai puține simptome, dar în acea perioadă nu s-au strâns îndeajuns de multe infecții, încât să putem trage o concluzie definitivă”, a explicat cercetătorul.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră