Dislexie: Această tulburare de citire se ascunde în ochi!?

18 Oct 2017 | scris de Magda Marincovici
Dislexie: Această tulburare de citire se ascunde în ochi!?

O cauză a dislexiei se ascunde în ochi? De aici au pornit cercetătorii francezi care speră chiar că vor putea să combată efectele acestei tulburări de citire.

Potrivit dislexic.ro, dislexia este o tulburare de citire: citire lentă, cu greșeli, dificultăți în înțelegerea textului citit. 

”Observațiile noastre ne permit să credem că am descoperit o cauză potențială a dislexiei”, afirmă pentru AFP Guy Ropars, cercetător la Universitatea din Rennes, co-autor al studiului publicat miercuri în revista britanică Proceedings of the Royal Society B. 

Studiul susține că este o cauză anatomică, cuibărită într-o zonă foarte mică în ochi. La persoanele care nu sunt afectate de dislexie, această zonă nu are aceeași formă în ambii ochi: este o asimetrie. Creierul alege, deci, semnalul trimis de unul din cei doi ochi, dominant, pentru a crea imaginea pe care o vede persoana. În schimb, la persoanale afectate de dislexie, această zonă minusculă are aceeași formă în ambii ochi și niciunul din ochi nu este dominant, potrivit studiului cercetătorilor francezi. Or, aceasta ar fi sursa de confuzie pentru creier, creând imagini în oglindă între care el este incapabil să aleagă. 

Atunci când persoanele cu dislexie citesc suferă de efectul în oglindă, confundând, de exemplu, literele ”b” și ”d”. ”Asimetria este necesară pentru a elimina imaginea în oglindă, care împiedică o citire normală, dacă aceasta persistă, așa cum se întâmplă în cazul persoanelor cu dislexie, explică cercetătorul Guy Ropars. ”Pentru copii și adulți, asimetria oferă o nouă metodă de diagnostic relativ simplă”, mai spune acesta. 

Zona care îi interesează pe cercetători se află în fovea, parte a retinei, unde acuitatea vizuală este mai mare. ”Retina noastră este ca un mozaic de fotoreceptori compuși din celule bastonașe și conuri. Pentru a detecta toate culorile, sunt trei tipuri de conuri, ca în postul de televiziune: albastre, verzi și roșii, explică G. Ropars. Fovea este o mică depresiune în centrul retinei unde conurile sunt mai numeroase și mai fine, spune acesta. În acest loc, se găsește un o mică zonă fără conuri albastre. Potrivit studiului, această zonă fără conuri albastre are aceași formă rotundă în ambii ochi în cazul persoanelor cu dislexie. În schimb, la persoanele care nu suferă de această tulburare, această zonă este rotundă în ochiul dominant, în timp ce are o formă neregulată în celălalt ochi.

Guy Ropars și colegul său Albert Le Floch au ajuns la această concluzie comparând două grupe de studenți: un grup cu dislexici și alt grup  non-dislexici.

Lampa magică 
”Existența întârzierilor între imaginea primară și imaginea în oglindă în hemisferele opuse (de ordinul a zece milisecunde) ne-a permis să punem la punct o metodă pentru a șterge imaginea în oglindă care îi jeneză pe dislexici, subliniază M. Ropars. Această metodă presupune folosirea unui tip de lampă stroboscopică LED, pe care dislexicii trebuie să folosească atunci când citesc. Potrivit M. Ropars, unii studenți dislexici au numit-o ”lampa magică”. Ea are flash-uri cu frecvență invizibilă pentru ochi, dar limitate la intervalul de câteva milisecunde, diferența între imaginea primară și imaginea în oglindă. Guy Ropars spune că există și alte posibități de tratament pentru a contracara această simetrie, folosind plasticitatea creierului. Ea va fi probabil adaptată de medici, precizează Guy Ropars. 

Prudență

Pe de altă parte, Agnès Vetroff, președinta Asociației naționale a asociațiilor de părinți cu copii dislexici din Franța, citată de AFP, invită la prudență, dar și la atenție pentru a vedea ce se întâmplă în cercetarea acestei tulburări. Se estimează că, în lume, aproximativ 700 de milioane de persoane sunt afectate de dislexie.

 

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră