Clinica Medicală Mobilă, o unitate mobilă care se poate deplasa oriunde în țară

16 Iun 2021 | scris de Andreea Vasilescu
Clinica Medicală Mobilă, o unitate mobilă care se poate deplasa oriunde în țară

Sistemul Medical MedLife lansează un nou concept medical pe piața din România – Clinica Medicală Mobilă MedLife, o unitate medicală care se deplasează în teritoriu, împreună cu personal medical specializat, în vederea acordării serviciilor medicale. Prin Clinica Medicală Mobilă, MedLife își propune să răspundă numeroaselor nevoi venite din partea companiilor, organizațiilor sau instituțiilor, care vor să ofere servicii medicale dedicate oamenilor din colectivul lor, fără a fi necesară relocarea sau deplasarea acestora.

România are cea mai mare rată a mortalității din cauze tratabile. Chiar dacă speranța de viață a crescut, este cu aproape șase ani mai scăzută decât media UE. Principalele cauze care conduc la cele mai multe decese în România sunt: bolile cardiovasculare, cancerul și bolile hepatice, urmate de bolile și infecțiile respiratorii*. 

Multe dintre cazuri ar fi putut fi evitate printr-o prevenție mai eficientă și printr-un tratament mai bun. Boala cardiacă ischemică și cancerul pulmonar sunt două dintre afecțiunile în care prevenția joacă un rol esențial, la care se adaugă accidentele vasculare cerebrale, pneumonia și cancerul colorectal, afecțiuni care pot fi tratabile, dacă sunt identificate la timp și dacă li se aplică un tratament corespunzător. Accesarea scăzută a serviciilor medicale de către români rămâne un subiect problematic.

Insistăm să facem prevenție și să tratăm la timp afecțiunile. Este în activitatea noastră de zi cu zi să avem grijă de sănătatea pacienților, de aceea am lansat acest produs unic pe piața din România, o clinică medicală mobilă, pentru că sunt mulți pacienți care și-ar dori să poată ajunge la medic, dar întâmpină numeroase piedici, cum ar fi lipsa unui cabinet medical și a unui medic în apropire sau efectiv imposibilitatea de a deplasa până într-o localitate sau județ unde să găsească un sfat medical, un consult de specialitate și o rezolvare la nevoile sale. De peste 26 de ani ne propunem să fim aproape de cât mai mulți români, să le oferim acces la servicii medicale de calitate, iar prin acest program unic, facem un nou pas spre obiectivul nostru”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Ce se poate face prin Clinica Medicală Mobilă MedLife?

Clinica medicală mobilă MedLife are dotări de top și include două cabinete de consultații multidisciplinare, un laborator medical mobil, compartiment de imagistică medicală, un punct de recoltare, o sală de așteptare și un grup sanitar. 

Echipa medicală poate evalua starea de sănătate a comunităților sau angajaților din zona respectivă prin consult clinic, analize de laborator eliberate în maximum 15 minute, explorări funcționale în zona de pneumologie, oftalmologie sau ORL, dar și consultații de specialitate, în funcție de nevoi și cerințe. Clinica este amenajată într-un container expandabil, instalat pe un șasiu tractabil, astfel încât întreg ansamblul poate fi relocat rapid într-o altă zonă unde este nevoie de servicii medicale.

De altfel, prin Clinica Medicală Mobilă MedLife se pot pune în practica și o gamă largă de proiecte, cum ar fi: maratoane dedicate sănătății organizate de către companii sau instituții pentru comunitățile lor, evaluări medicale specifice pe anumite specialități, proiecte medicale educative pentru adulți sau copii ș.a.m.d..

Unitate mobilă de medicina muncii  pentru abonații MedLife

Suplimentar față de asistarea pacienților din zone deficitare în accesarea serviciilor medicale, noua clinica mobilă va putea oferi și servicii de medicina muncii la sediul companiei în orice oraș din țară. “Este în natura activității noastre să inovăm continuu și să venim în întâmpinarea clienților noștri cu soluții care să sprijine nevoile lor, iar noul concept de clinică mobilă reprezintă încă o dovadă în acest sens.  Astfel, vom putea consolida platforma noastră în ceea ce privește serviciile de prevenție oferind angajaților din România servicii integrate de imagistică, recoltare analize medicale și evaluare multidiscipliară. Avantajul major este oferit de partea legată de mobilitate, ne vom putea deplasa în orice oraș, la sediul oricărei companii din țară, oferind abonaților noștri servicii de medicina muncii la standardele de calitate MedLife” ,a declarat Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group.

Prima clinică mobilă integrată în campania de vaccinare în teritoriu

Potrivit reprezentanților MedLife, Există posibilitatea ca noua clinică mobilă să fie folosită și pentru campania de vaccinare în teritoriu. “Datele publice indică o scădere foarte mare a numărului de persoane care se vaccinează, unul dintre motive fiind și accesibilitatea, mai ales în localitățile mici. Prin acest nou serviciu există posibilitatea de a merge în teritoriu, oriunde in țară, pentru a contribui la creșterea numărului de persoane vaccinate” , a declarat Mihai Marcu, CEO & Președinte CA MedLife Group.

 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră