Cea mai grasă femei din lume a scăpat de 242 de kilograme

14 Apr 2017 | scris de Magda Marincovici
Cea mai grasă femei din lume a scăpat de 242 de kilograme

După ce a fost operată în India, Eman Ahmed, o tânără din Egipt, a scăpat de 242 de kilograme, transmite site-ul pourquoidocteur.  

Eman Ahmed Abd El Aty cântărea inițial 504 kilograme. Ea a reușit să scape de 242 de kilograme, cu o rapiditate care i-a uimit pe medici, relatează Hindustan Time.

Femeia are 37 de ani și a fost operată la Spitalul Saifee Mumbai, la începutul lunii mrtie. Ea suferă de elefantiazis încă din copilările. Această boală este asociată cu edeme majore, fiind cauza obezității. Este o boală gravă, foarte invalidantă: ea nu s-a mai putut mișca de aproape 25 de ani.  Cu ajutorul operației, ea poate, azi, să se așeze, au anunțat cu bucurie medicii, precizând că pacienta are nevoie de o perioadă îndelungată de readaptare musculară. În paralel, ea va fi alimentată cu alimente lichide și beneficiază de un set de tratamente pentru protejarea funcțiilor hepatice și renale.  

Medicul și-a exprimat uimirea legat de performanța acestei paciente speciale, precizând că, inițial, se așteapta la o pierdere în greutate în medie de 20-30 de kilograme pe lună. Pacienta este, totuși, paralizată pe partea dreaptă a corpului din cauza unei boli genetice, care îi afectează creierul.

Eman Ahmed Abd El Aty a fost operată și tratată într-un spital din India, unde a fost internată la începutul lunii februarie, în acest an. Medicii au explicat că au fost impresionați de povestea acestei tinere.

Pentru a fi spitalizată, în unitatea medicală a fost construită o sală de operație și o cameră, special concepute pentru ea, cu un pat adaptat acesteia. Evoluția acestei femei l-a impresionat inclusiv pe ministrul indian al Afacerilor Externe, care a facilitat obținerea vizei medicale, compania Egypte Air punând pus la dispoziție un avion dotat pentru acest transport special.

Elefantiazisul ese o afecțiune caracterizată prin mărirea alarmantă în volum a unei zone a corpului, în special a membrelor.  

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră