După ce a ne-a luat din farfurie mezelurile şi cărnurile roşii, OMS le pune la loc, dar în cantitate mică

30 Oct 2015
După ce a ne-a luat din farfurie mezelurile şi cărnurile roşii, OMS  le pune la loc, dar în cantitate mică
 După ce a pus pe jar o lume întreagă, de la mâncătorul de carne până la crescătorul de animale, cu avertismentul categoric că mezelurile, afumăturile, dar şi carnea mai ales cea roşie, toate la grămadă, sunt cancerigene, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) bate în retragere.

OMS zice că niciodată nu a recomandat să renunţăm definitiv la carnea roşie sau carne prelucrată etc. dacă vrem să nu murim de cancer, ci doar să reducem consumul acestora. Ceea ce este cu totul altceva ca să nu mai spunem că, pe globul ăsta, chiar mai erau unii ce ştiu şi chiar respectă acest lucru.

Toată lumea s-a isterizat, luni, când OMS, bazându-se pe mai mult de 800 de studii, Centrul internațional de cercetare asupra cancerului al OMS (International Agency for Research on Cancer, IARC) a clasificat produsele prelucrate din carne, cum sunt mezelurile, în categoria agenților "cancerigeni pentru om", în timp ce carnea roșie — care, potrivit centrului, include carnea de porc și de mânzat — a fost clasificată ca "probabil cancerigenă".

În comunicatul de joi, OMS spune că nu cere oamenilor să nu mai mănânce carne prelucrată, ci indică faptul că reducerea consumului unor astfel de produse poate reduce riscul de cancer colorectal.

Agenția ONU citează cercetări care atribuie 34.000 de decese pe an alimentației bogate în carne procesată. Aceasta este o cifră scăzută în comparație cu milioanele de decese anuale atribuite fumatului, cu cele 60.000 de decese anuale atribuite consumului de alcool și cu cele peste 200.000 de decese cauzate de poluarea aerului. Însă stadiul actual al cercetării științifice "nu permite" determinarea unei cantități sănătoase pentru consumul de carne, spune OMS.


 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră