50% dintre cancerele testiculelor sunt consecinţa moştenirii genetice

11 Sep 2015
50% dintre cancerele testiculelor sunt consecinţa moştenirii genetice
Jumătate dintre cazurile de cancer testiculelor ar fi provocate de patrimoniul genetic moştenit de la părinţi, demonstrează studiul cercetătorilor de la Institutul pentru Cercetarea Cancerului de la Londra. Această descoperire este importantă pentru noi cercetări privitoare la prevenţia acestei forme de cancer.

Cercetătorii britanici speră să pună la punct un test ADN cu ajutorul căruia să poată fi determinaţi bărbaţii cu risc crescut de cancer al testiculelor. 50% din riscul de cancer al testiculelor este pus pe seama genelor pe care un bărbat le moşteneşte de la părinţii lui, factorii de mediu şi comportamentali fiind asociaţi cu restul de 50%.

Depistarea bărbaţilor care au antecedente în familie de cancer testicular ar putea uşura foarte mult diagnosticarea bărbaţilor mai expuşi acestei forme de cancer şi ajutorarea acestora de a ţine sub riscurile, spune doctorul Clare Turnbull, cercetător în domeniul geneticii şi epidemilogiei la Institutul pentru Cercetarea Cancerului din Londra.

Pentru acest studiu, publicat în revista Nature, cercetătorii britanici au analizat baza de date a cazurilor de cancere înregistrate în Suedia. Este vorba de informaţii de la peste 15 milioane de persoane, din care 9.324 cazuri de cancer al tesiculelor.

„Acest studiu este începutul unei ample cercetări, deoarece există mulţi factori genetici care pot provoca apariţia cancerului. Aşadar, viitoare etapa a cercetării constă în identificarea elementelor genetice specifice cancerului testiculelor, astfel încât să putem pune la punct o strategie de prevenţei a acestuia, concluzionează dr. Clare Turnbull. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră