Există o legătură periculoasă între băturile energizante şi leziunile craniene, în cazul adolescenţilor

17 Sep 2015
Există o legătură periculoasă între băturile energizante şi leziunile craniene, în cazul adolescenţilor
 Adolescenţii care consumă băuturi energizante care au suferit traumatisme craniene riscă să rămână cu sechele, comparativ cu cei care nu consumă acest tip de băuturi. Un nou studiu al cercetătorilor canadieni susţine că există o legătură între consumul de băuturi energizante bogate în cafeină şi traumatismele craniene, la adolescenţi. După ce au analizat datele unei anchete realizate pe un lot de peste 10.000 de persoane, cu vârste între 10 şi 20 de ani, cercetării au fost interesaţi dacă aceşti copii şi tineri aveau leziuni cerebrale traumatice, provocatoare de stări de inconştienţă timp de cel puţin cinci minute sau au avut nevoie de spitalizare cel puţin o noapte. Aproximativ 22% dintre aceşti adolescenţi prezentau acest tip de leziuni cel puţin o dată în viaţa lor şi 6% dintre ei chiar în cursul unui an.

Cele mai multe dintre aceste traumatisme craniene erau provocate în timpul unor activităţi sportive. Dar cercetătorii au fost interesaţi să ştie dacă aceşti adolescenţi cu traumatisme craniene erau şi consumatori de băuturi energizante. Aşa au constatat că riscul de a suferi traumatisme craniene era de cinci ori mai mare în cazul celor care au băut acest tip de energizante în cursul săptămânii ce a premers accidentului, ceea ce nu era valabil în cazul adolescenţilor care nu au consumat energizante.

Rezultate îngrijorătoare
Pentru doctorul Michael Cusimano, neurochirurg la Spitalul St. Michael din Toronto, aceste rezultate sunt îngrijorătoare, deoarece băuturile energizante pot interfera cu capacitatea corpului de se putea vindeca de un traumatism. « Aceste băuturi conţin cantităţi mari de cafeină, ceea ce provoacă unele modificări  în corp, ceea ce împiedică vindecarea în cazul unor traumatisme craniene. Or, leziunile cerebrale la adolescenţi nu pot fi neglijate, deoarece creierul lor este încă într-un proces de dezvoltare », spune doctorul Cusimano.

Traumatismul cranian poate fi la originea unor deficienţe neuropsihologice, care pot fi extrem de severe : afectarea vorbirii, atenţiei, memoriei, orientarea în timp şi spaţiu, dar şi tulburări de comportament cu lipsa controlului de sine, imaturitate etc

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră