Greenpeace: Unele articole de sport conţin compuşi chimici, care afectează fertilitatea şi sistemul hormonal

26 Ian 2016 | scris de Magda Marincovici
Greenpeace: Unele articole de sport conţin compuşi chimici, care afectează fertilitatea şi sistemul hormonal

Acest ONG a analizat 40 de articole de sport, cu 11 mărci diferite, cumpărate din 19 ţări diferite. Şi a descoperit că din 40, 36 conţineau compuşi chimici (perfluoraţi sau polifluoraţi – PFC). În cazul a 18 articole analizate, PFC-urile sunt cu „lanţ lung”, adică sunt din categoria celor mai nocivi compuşi chimici.

Rele şi pentru om, şi pentru natură
PFC-urile sunt folosite pentru a asigura impermeabilitatea articolelor de sport. Dar aceşti compuşi chimici sunt extrem de volatili şi ajung rapid în aer. Aşa se explică faptul că aceşti poluanţi au fost descoperiţi în lacurile izolate, în munţi, şi în zăpezile din această zonă.

Studiile arată că PFC-urile se pot acumula în organism, hibernează în ficat, ca urşii polari în Arctica, şi sunt detectaţi în sânge, subliniază Greenpeace.

De altfel, Greenpeace invocă mai multe studii care demonstrează că PFC-urile afectează fertilitatea, sistemul hormonal şi facilitează evoluţia tumorilor.

Ce-i drept aceste articole de sport sunt folosite perioade scurte. Totuşi, a crescut foarte mult numărul persoanelor de toate vârstele care le folosesc. Greenpeace a lansat campania Detox, în 2011, prin care semnalează periodic acest fenomen şi solicită producătorilor să renunţe la aceste substanţe chimice.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră