Am ajuns la 40% populaţie adultă vaccinată

25 Oct 2021 | scris de A.V.
Am ajuns la 40% populaţie adultă vaccinată

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva Covid-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că numai în ultimele 72 de ore s-au administrat peste 360.000 de doze de vaccin şi că în acest moment, în România, peste 40% din populaţia adultă s-a vaccinat.

„În ultimele trei zile, întreaga ţară a fost într-un maraton de vaccinare pentru că, în ultimele 72 de ore, la nivel naţional, peste 360.000 de doze au fost administrate. Sunt peste 260.000 de persoane care au venit pentru doza 1, ceea ce reprezintă aproape jumătate din numărul persoanelor care s-au vaccinat în ultimele patru săptămâni cu doza 1. (…).Datoria noastră este să creştem progresiv capacitatea de vaccinare, aşa încât în următoarele săptămâni să putem atinge rata de cel puţin 70% persoane vaccinate din populaţia adultă.”, a declarat, duminică seară, Valeriu Gheorghiţă.

El a menţionat că, la Maratonul Vaccinării care este în desfăşurare în Capitală, peste 29.000 de oameni s-au imunizat.

Astfel de maratoane de vaccinare vor avea loc în Capitală, în fiecare final de săptămână, până la sfârşitul anului.

Valeriu Gheorghiţă a făcut un apel către Universităţile de Medicină din ţară să organizeze astfel de maratoane în marile oraşe.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră