PREMIERĂ MONDIALĂ. Israelul începe vaccinarea cu a treia doză pentru persoanele de peste 60 de ani

30 Iul 2021 | scris de Istvan Deak
PREMIERĂ MONDIALĂ. Israelul începe vaccinarea cu a treia doză pentru persoanele de peste 60 de ani

În încercarea de a împiedica răspândirea variantei Delta a Coronavirus, Israelul va începe să ofere de săptămâna viitoare o a treia doză a vaccinului Pfizer / Biontech COVID-19 persoanelor peste 60 de ani, a anunțat joi directorul general al Ministerului Sănătății, Nachman Ash.

Condiția pentru administrarea celei de-a treia doze este ca de la a doua doză să fi trecut cel puțin cinci luni.

Ministerul sănătății a adoptat măsura fără aprobarea vreunui organism de reglementare din Israel sau din străinătate și în absența datelor fiabile și cuprinzătoare, declanșând criticile unor cetățeni îngrijorați.

„Strategia noastră este clară: să protejăm viața și să menținem viața de zi cu zi în statul Israel„, a spus prim ministrul Naftali Bennett. „Mai târziu în cursul zilei de astăzi, vom finaliza un plan de acțiune și vi-l vom prezenta cât mai curând posibil. Vom continua să abordăm pandemia și răspândirea variantei  Delta temeinic și responsabil – împreună.”

Populația în vârstă a Israelului a fost prima dată vaccinată ca parte a lansării de vaccinuri inovatoare, mulți vârstnici fiind inoculați în decembrie, ianuarie și februarie, fiind considerați ca fiind cel mai vulnerabil sector al populației.

Odată cu apariția variantei Delta în Israel cazurile COVID-19 și spitalizările au sporit, atât în rândul celor vaccinați și al celor nevaccinați.

Ministerul Sănătății a declarat săptămâna trecută că eficacitatea vaccinului Coronavirus Pfizer în prevenirea infecției a înregistrat o scădere uluitoare de la peste 90% la aproximativ 40%. Cu toate acestea, protecția celor vaccinați împotriva bolilor severe și a decesului de Covid rămâne încă relativ ridicată, potrivit aceleiași surse.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră