A mânca noaptea poate reduce capacitatea de memorare a creierului

30 Dec 2015 | scris de Magda Marincovici
A mânca noaptea poate reduce capacitatea de memorare a creierului

Ei au demonstrat că persoanele care, în loc să-și facă somnul, ronțăie în special dulciuri prezintă o scădere a capacităților de învățare și de memorare, explică autorii studiului apărut în revista eLife.

Testele au fost efectuate pe rozătoare, timp de două săptămâni. Unele rozătoare au fost hrănite între orele 21:00 și 15:00 și altele, între orele 9:00 și 15:00. În primul grup s-a observat că rozătoarele s-au trezit de mai multe ori în timpul nopții, ritmul lor circadian era afectat, ca urmare nivelul unor proteine implicate în procesele de memorie și învățare fiind modificat.

Evident, acum cercetătorii de la Universitatea din California sunt preocupați de verificarea acestor concluzii în cazul oamenilor. Ei sunt aproape siguri că testele vor indica o legătură directă între ora la care mâncăm și activitatea creierului, ceea ce presupune adoptarea unui stil de viață echilibrat: respectarea orelor de masă și a orelor de somn.

De asemenea, ei atrag atenția asupra riscului la care sunt expuse persoanele care au program de noapte la locul de muncă. În acest sens, sunt studii care au demonstrat că această categorie de persoane este expusă riscului de diabet și obezitate.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră