Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. 14 pentru Cotroceni

27 Sep 2019
Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. 14 pentru Cotroceni

Biroul Electoral Central (BEC) a constatat, vineri, rămânerea definitivă a 14 candidaturi la prezidenţiale şi semnele electorale depuse de partidele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi.

Potrivit BEC, candidaturile rămase definitive la alegerile pentru preşedintele României sunt: Viorel Cataramă - Dreapta Liberală, Viorica Dăncilă - Partidul Social Democrat, Theodor Paleologu - Partidul Mişcarea Populară, Klaus Iohannis - Partidul Naţional Liberal, Dan Barna - Alianţa USR-PLUS, Kelemen Hunor - Uniunea Democrată Maghiară din România, Mircea Diaconu - Alianţa UN OM, Ramona-Ioana Bruynseels - Partidul Puterii Umaniste, Cătălin Ivan - Alternativa pentru Demnitate Naţională, Bogdan Marian-Stanoevici - independent, John-Ion Banu - Partidul Naţiunea Română, Sebastian-Constantin Popescu - Partidul Noua Românie, Alexandru Cumpănaşu - independent, Ninel Peia - Partidul Neamul Românesc.

Sâmbătă, la sediul BEC va avea loc tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii candidaţilor pe buletinul de vot. 

Doar în 1996 au participat la alegeri mai mulți candidați decât în acest an, 16 față de 14.

În 12 octombrie va începe campania electorală, iar în 10 noiembrie este programat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Cel de-al doilea tur de scrutin, în care vor intra primii doi candidaţi clasaţi, va avea loc în 24 noiembrie.

UPDATE

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, sâmbătă, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinele de vot a candidaţilor la alegerile prezidenţiale. Primii cinci sunt Klaus Iohannis, Theodor Paleologu, Dan Barna, Kelemen Hunor şi Viorica Dăncilă, potrivit listei obţinute de MEDIAFAX.

Următorii candidaţi pe buletinele de vot sunt: Cătălin Ivan, Ninel Peia, Sebastian Popescu, John-Ion Banu, Mircea Diaconu, Bogdan Stanoevici, Ramona Bruynseels, Viorel Cataramă şi Alexandru Cumpănaşu, conform sursei citate.

Alte stiri din Politic

Ultima oră