Iohannis: Sistemul de învăţământ îi minte şi pe elevi, şi pe părinţi

03 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Iohannis: Sistemul de învăţământ îi minte şi pe elevi, şi pe părinţi

Prezent la deschiderea noului an universitar la Universitatea de Vest Timişoara, Klaus Iohannis a declarat că există o "catastrofă de corelare" între ceea ce se întâmplă în sistemul de învățământ și piața forței de muncă. "Nu avem o problemă. Avem o catastrofă de corelare", a susţinut şeful statului.

”Sistemul preuniversitar este neadaptat, foarte prost orientat şi trebuie reconstruit din temelii”, a afirmat Iohannis, conform news.ro. El a spus că e nevoie de filiera teoretică a învăţământului liceal, dar „trebuie să dăm o şansă şi celor care nu mor de dragul cărţii - şi nu trebuie să îi condamnăm pentru asta - dar care vor să înveţe o meserie”. Şeful statului a adăugat că ”este onorabil să fii un meseriaş bun” şi că în acest sens trebuie să fie educaţi şi părinţii.

Klaus Iohannis a mai spus că, uneori, copiii ştiu ce ar vrea să înveţe să facă, însă părinţii le cer să meargă la un liceu teoretic pentru a obţine diploma de bacalaureat. Viaţa nu se clădeşte pe o diplomă, ci pe abilităţi şi pe ceea ce înveţi să faci”, a spus preşedintele.

Alte stiri din Politic

Ultima oră