Munca în ture de noapte crește riscul de afecțiuni psihice, arată un studiu britanic

30 Sep 2019
Munca în ture de noapte crește riscul de afecțiuni psihice, arată un studiu britanic

Persoanele ce lucrează în ture de noapte sau cu programe variate ce le întrerup somnul ar putea fi mai predispuse să dezvolte tulburări de sănătate mintală precum depresia comparativ cu persoanele cu un program normal de lucru de zi, sugerează o nouă cercetare prezentată în ”American Journal of Public Health”.

Cercetătorii au examinat datele de la șapte studii publicate anterior asupra programelor de muncă și sănătății mintale, ce au inclus un total de 28.438 de participanți.

Per total, oamenii care muncesc în ture au fost cu 28% mai predispuși să experimenteze probleme de sănătate mintală, în comparație cu cei cu programul regulat.

Munca în ture alterează ciclul circadian, iar întreruperea poate face persoanele să se simtă iritate sau să aibă o dispoziție proastă și ar putea duce la izolare socială, având în vedere că oamenii ce lucrează în ture au un program diferit de cel al familiei sau al prietenilor”, afirmă autorii cercetării.

În particular, cei care lucrează în ture au fost cu 33% mai predispuși să dezvolte depresie, în comparație cu cei ce nu lucrează în ture de noapte sau nu au un program neregulat, conform studiului. De asemenea, aceștia au avut un risc mai ridicat de a dezvolta anxietate, dar în acest caz diferența a fost prea mică pentru a exclude posibilitatea că ar fi fost doar o întâmplare.

Femeile au fost mai vulnerabile la efectele negative asupra sănătății mintale ale muncii în ture. În comparație cu femeile cu program normal, cele cu ture de noapte sau neregulate au fost cu 78% mai predispuse să experimenteze rezultate adverse asupra sănătății mintale.

Oricum, bărbații nu au avut un risc crescut de probleme de sănătate mintală când au lucrat ture de noapte sau neregulate.

Studiul nu a fost un experiment controlat proiectat pentru a dovedi dacă sau cum programul de muncă ar putea afecta direct sănătatea mintală. Este posibil ca persoanele cu o sănătate mintală slabă să caute un loc de muncă cu program neregulat, mai degrabă decât să dezvolte probleme după începerea unui program nereguat sau de noapte.

”Creierul este programat să doarmă în timpul nopții când lumina lipsește pentru a se recupera în urma informațiilor pe care le-a procesat în timpul zilei. În același timp, lumina zilei îi spune creierului că este timpul să se trezească și să proceseze informații. Prin ture de noapte acest ciclu se inversează, iar acest lucru înseamnă că funcțiile organismului ce urmează acest ciclu sunt întrerupte. Această întrerupere a funcțiilor poate duce la iritabilitate, nervozitate, stare depresivă și în final afecțiuni mintale.Exercițiile fizice și ieșitul afară în timpul zilei și petrecerea timpului cu familia și prietenii ar putea de asemenea să ajute la îmbunătățirea stării și la limitarea izolării sociale ce agravează depresia”, a explicat Luciana Torquati, autoare principală a studiului și cercetătoare la University of Exeter, citată de Reuters.

Rezultatele sugerează că angajatorii și angajați ar trebui să conștientizeze potențialul programului de a afecta sănătatea mintală.

Alte stiri din Life style

Ultima oră