Poveștile unui blogger despre fetele din vitrinele Districtului Roșu din Amsterdam

20 Mar 2016 | scris de Eveline Păuna
Poveștile unui blogger despre fetele din vitrinele Districtului Roșu din Amsterdam

Adevărul despre prostituție este știut doar de cei care sunt dincolo de draperiile roșii ale vitrinelor, fie că sunt prostituate, fie că sunt clienți. Mariustuca.ro vă prezintă în exclusivitate opiniile unei prostituate și ale unui client fidel.


Citiți și celelalte părți ale interviului:

 Confesiunile unei prostituate din Districtul Roșu. "Banii au fost singurul motiv"

Confesiunile unei prostituate din Districtul Roșu. Cel mai ciudat client pe care l-am avut...

__________________________

 

■ Eveline Păuna: Cine ești? Cine este acest bărbat misterios care scrie despre prostituție, păstrându-și anonimatul, în spatele monitorului? Trebuie să ai ceva bani ca să-ți poți permite să explorezi vitrinele din Amsterdam...

■ Blogger: Ei bine, nu sunt atât de bogat precum îți imaginezi, dar am un venit suficient, care îmi asigură deplasările la Amsterdam. Vizitele mele acolo sunt, de obicei, scurte – ieșiri de week-end, pentru sex cu prostituatele din Amsterdam. Îmi place Amsterdamul și ca oraș, mă simt bine acolo. Sunt o mulțime de lucruri de făcut, e un oraș care depășește, din acest punct de vedere, orașul adormit și de rahat din care sunt eu. În rest... am studii superioare și pentru că profesia mea cere acest lucru. Munca mea implică întâlniri, călătorii, și vorbit în public. Nu-mi prea place aceasta meserie, dar am fost bun la asta, atât de bun încât am scris cărți de specialitate și acum sunt consultant. Nu sunt căsătorit, nici măcar nu am o relație în prezent, dar am copii. Și da, îi vizitez cu regularitate!

■ Cum a fost prima dată în Amsterdam, pentru tine?

■ Înnorat și frig! Se întâmpla într-o zi de 4 ianuarie. În afară de asta, a fost ca și cum aș fi aterizat într-un magazin de dulciuri, cu invitația de a mânca pe săturate. Pe scurt, extrem de satisfăcător. Aș putea spune că a fost una dintre cele mai interesante experiențe din viața mea.

■ Ce te-a împins, prima dată, să mergi la prostituatele din Amsterdam?

■ Răspunsul, pe scurt, ar fi că nu mai făcusem sex de o vreme și nu părea că, pe calea unei relații obișnuite, avea să se întrevadă în curând această posibilitate. Deci am decis să plătesc pentru sex. Lucrurile au fost, de fapt, puțin mai complicate. Cu o lună înainte, în decembrie, eram pe o plajă, în jurul orei 20.00. Mă plimbam, îmi omoram timpul și m-am surprins spunându-mi mie însumi, cu voce tare „Ce dracu̕ caut eu aici, la opt seara, în Ajunul Crăciunului?”. Eram în mijlocul unui divorț și nu mă simțeam deloc bine din cauza aceasta. Și asta nu din cauză că mariajul s-a rupt, pentru că, pur si simplu, nu ne potriveam, dar procedurile de divorț pur și simplu îți întorc lumea cu fundul în sus! (Și nu în sensul bun!). Oricum, această mică izbucnire m-a încurajat să reflectez la ce anume m-ar face să mă simt puțin mai bine în relație cu viața. Și mi-am dat seama că o iubită era ceea ce-mi doream. Poate, în esență, voiam o perioadă scurtă în care să mă pot bucura de intimitate. Din păcate, nu vedeam vreo posibilă iubită în mediul meu profesional sau în grupul de prieteni – nici acum nu văd. Am decis că dacă nu pot avea o iubită, atunci sexul cu o femeie frumoasă ar fi totuși, ceva. Și mi-am dat seama că eram pregătit pentru asta. Trebuia să plătesc pentru sex, dar banii nu erau o problemă. Și atunci mi-am zis: „mergi și fă-o! ”.

„Ceea ce văd nu sunt femei-victime ale dependenței de droguri, ci femei sensibile, cu etică profesionalăˮ

■ Ce știai despre prostituție înainte de experiența la Amsterdam și în ce măsură acest oraș ți-a schimbat punctul de vedere?

■ În ceea ce privește practica, nimic. Bineînțeles, știam lucrurile cu care mă hrănise presa – că prostituatele sunt urâte, needucate, disperate și dependente de droguri. Ei bine, da, presa furnizează destule lături pentru serialele TV despre crime și prostituție. Totuși, o altă parte din mine știa că, cel mult, acela era doar un punct de vedere. Cu câțiva ani înainte, mi-au alunecat ochii pe un articol despre Districtul Roșu din Amsterdam în timp ce eram pe drum spre un restaurant. Atunci am apucat să arunc un ochi în dreptul unor ferestre și mi-am dat seama că fetele de acolo nu se încadrau în acest stereotip. Și mi-am spus că merită să încerc. Experiența din Amsterdam mi-a schimbat, cu certitutine, punctul de vedere. Ceea ce văd nu sunt femei-victime ale dependenței de droguri, ci femei sensibile, cu etică profesională și care, pur și simplu, au un job neobișnuit. Văd femei care sunt mai încrezătoare și mai interesante decât majoritatea celor cu care intru zilnic în contact. Și da, văd victime – oamenii care pretend că au în inimă cele mai bune intenții. Imediat după prima mea vizită mi-am dat seama că ar trebui să fac ceva cercetare. Totuși, nu eram complet ignorant în fața poveștilor despre traficul de carne vie. Nu mi-a trebuit mult până să aflu că există o mulțime de prejudecăți și lipsă de informare în ceea ce privește prostituția. O mare parte este propagandă. Dezbaterea despre prostituție este plină de dezinformare, distorsiuni, exagerare și minciuni. Vinovații principali sunt politicienii, feministele (nu toate), Biserica, ONG-urile care reprezintă industria de salvare , poliția și jurnaliștii. Ai putea să te întrebi cum toți aceștia se înșeală atât de tare... Dar chiar așa este! Toată chestia e că toți aceștia ajung să beneficieze din încercările continue de a dovedi că prostituatele sunt victime care au nevoie să fie salvate. Cum am ajuns la această concluzie? Exact cum am spus – prin cercetare. Și am petrecut mult timp pe acest subiect!

■ Ce te-a făcut să decizi să lansezi un site și un blog despre prostituția din Amsterdam? Ai milioane de cititori. De ce este atât de popular blogul tău? E și ficțiune pe site sau spui purul adevăr?

■ Uite ce e, divorțul nu a fost răvășitor, dar s-a prelungit și, din punct de vedere financiar, am fost serios distrus. Deci, pentru o vreme, e corect să spun că mintea mea a fost dată peste cap. Am găsit, ca un fel de a mă descurca, ideea să încep să țin un jurnal. Lucrul acesta mi-a permis să exteriorizez gândurile negative care îmi umblau prin minte. Nu e o încercare de a scrie un roman. E cam același lucru pe care îl fac atunci când pregătesc un discurs, la job. Gândurile îmi întrerupeau somnul, așa că mă trezeam, scriam câteva idei și apoi adormeam la loc. A mers planul acesta, așa că am ținut jurnalul cu frecvență zilnică și, uneori, cu detalii. Deci, atunci când am vizitat Amsterdamul, jurnalul era doar ceva ce făceam zilnic. Și de care reușeam să mă țin. După o vreme, totuși, mi-am dat seama că erau câteva notițe despre Amsterdam și m-am gândit că ar putea exista oameni care ar fi chiar interesați de ce înseamnă vizita în Districtul Roșu și natura experiențelor pe care le poți întâlni acolo. În Districtul Roșu sunt mii de vizitatori zilnic, dar nu toți au idee despre viața reală de acolo, doar și-o imaginează. Așa am decis să pornesc site-ul. L-am pus la punct în timp ce eram plecat în Egipt. Am luat o mulțime de fișiere Word cu mine, pe un memory stick și, în fiecare seară, petreceam câte o oră lucrând la site. Site-ul s-a dezvoltat în timp, să găzduiască date concrete și articole despre o mulțime de aspecte ale prostituției, dar și pagini de jurnal. Cel mai adesea, accesul spre site îl face întrebarea „cât costă să f...i o prostituată?ˮ. Apoi oamenii încep să acceseze toate secțiunile site-ului. Google arată că aproape jumătate dintre cei care mă citesc sunt femei, deci bănuiesc că mai sunt și alte întrebări care le conduc spre site. Odată ce descoperă jurnalul, sunt prinși. Sunt doar două postări de ficțiune, (sau poate ar trebui numită FUCKțiune). Una este intitulată „Interviul (cu autorul)ˮ. N-a avut loc niciodată. Cu ceva timp înainte îmi doream o pagină unde să explic câteva lucruri. Când am scris-o mi s-a părut extrem de laborioasă. Așa că mi-am structurat-o sub formă de interviu, pentru a-i da dinamică și pentru a putea să o termin. Cealaltă pagină de ficțiune este cu legătură la „The American Girlˮ.

■ Cât de des mergi la Amsterdam?

■ Anul acesta am fost de cinci ori și am încă trei vizite planificate și plătite. Matematic vorbind, la fiecare 5,7 săptămâni.

■ Mergi la Amsterdam să observi și să notezi, sau să încerci și să notezi?

■ Merg la Amsterdam pentru sex. De fiecare dată sunt 6-8 femei care lucrează acolo și pe care le știu, alături de care trăiesc ceea ce poate fi descris ca incredibil, sex cu o iubită ca în realitate. Niciodată nu am avut parte de asemenea împlinire sexuală într-o relație normală. Și sunt toate femei care se raportează la mine ca potențiale prietene. Adică vorbim, ne jucăm și apoi trecem la sex. Dar ideea e ca îmi plac, ca persoane, și pare că avem acel „clickˮ. Pentru că, dacă totul ar fi fost doar despre sex propriu-zis, m-aș fi oprit demult. Dar îmi place și să scriu și, uneori, caut puncte diferite de abordare. De exemplu, într-o zi am ieșit și m-am dus special la o fată foarte grasă, ca să văd cum se simte experiența aceea și să pot să scriu (cred că postarea de pe site se numește „Fat Sexˮ). Cu o altă ocazie m-am decis să văd câte poziții Kama Sutra pot să bifez (19, dacă e cineva curios). Altă dată am fost la o femeie în vârstă și cu adevărat urtă doar ca să văd dacă o pot face. Există întotdeauna ceva de scris! Sunt conștient că vizitele mele în Districtul Roșu diferă de cele are majorității bărbaților – le citesc comentariile. Asta aduce, cu adevărat, o motivație care mă obligă să particip. Theamsterdamdiaries este, sunt sigur, cea mai extinsă și documentată relație prostituată-client din lume. Trebuie doar să-mi dau seama cum s-o ambalez și să găsesc un editor. Primesc satisfacție având grijă de acest site, dar și mai multă odată cu feedback-ul pozitiv. Adică, primesc mult de la o vizită în Amsterdam. De multe ori încep să scriu înaintea vizitelor. Apoi iau notițe despre ce se întâmplă în timpul dintre plecarea de acasă și sosirea la hotel. De ce? Pentru că vreau să ofer un context. A vizita prostituate nu înseamnă a fi un țărănoi transpirat care se târăște pe furiș în camera unei femei pentru o partidă scurtă și plătită. Nu, este mult mai mult. Este despre o persoană reală care plătește pentru a face sex cu o altă persoană reală. După ce vizitez o vitrină, mă întorc la hotel și fac un duș. Asta este spre binele fetei următoare, nu pentru că mi-aș face probleme în legătură cu ultima. Apoi beau o cafea și scriu experiența cât încă este proaspătă în minte. Nu înfrumusețez cu nimic. E uimitor câte detalii îmi amintesc. Dar asta face parte din jobul meu și cred că am acumulat deja destulă experiență.

■ Circulă o legendă care spune că, adesea, bărbații care intră la fetele din vitrină nu caută sex, ci pe cineva care să le asculte problemele. Alții intră pentru a-și impresiona prietenii. Un sondaj neoficial arătă chiar că în doar 30% din cazuri e vorba despre sex, celelalte sunt cu masaj și discuții... E mit sau realitate?

■ Am găsit și eu aceste date care, fără îndoială, au logică, însă cred că majoritatea vizitelor din Districtul Roșu al Amsterdamului implică sex. Oricum, o fată mi-a spus, de exemplu, că are un client fidel care o vizitează pentru o oră. Rezolvă repede partea cu sexul, iar în rest el o ține de vorbă până când se scurge timpul. O altă fată mi-a spus că un client de-al ei are o problemă medicală așa că îi place doar să se tolănească cu ea și să fie mângiat. Cu siguranță că și eu petrec destul de mult timp vorbind cu fetele pe care le frecventez cu regularitate. De cele mai multe ori le încurajez să vorbească despre ele. Avem un dialog, pe care nu-l inițiez pentru a-mi împărtăși eu problemele. O vreme am corespondat cu o prostituată din America. Și ea credea cam aceleași lucruri spuse de tine. Vedea femei care își împingeau soții în patul ei dar numai parțial pentru sex.

■ Ce le face speciale pe fetele din vitrină? Sexul cu ele diferă de relațiile cu alte prostituate din țări unde prostituția nu este legalizată?

■ Experiența mea cu prostituatele se limitează la două locații legale – Districtul Roșu din Amsterdam și Soho, din Londra. Pot să spun că este o diferență calitativă mare între cele două. Fetele Amsterdamului câștigă, cu tot respectul, toate capitolele. Pentru fetele din Soho, totul este o afacere. Este foare greu să ajungi la un nivel de comunicare cu ele. Cu fetele din Amsterdam poți să dezvolți o afacere extrem de prietenească și să ai impresia unei relații. Adesea cititorii mă încurajează să vizitez și alte locuri, dar mă îndoiesc că fetele ar fi mai ieftine, mai drăguțe și mai aventuriere din punct de vedere sexual. De ce rămn fidel Amsterdamului?! Acolo totul e ușor și sigur. Și am deja contacte care, pentru bani, dau tot ce au mai bun. E destul de ușor să adaug o fată nouă grupului meu de prieteni. Dacă m-aș reorienta către alte locuri, fie ele și din Amsterdam, ar trebui să o iau de la capăt și, din păcate, timpul costă bani. Și, până la urmă, proiectul meu este despre Amsterdam!

„În acest sistem nu este nevoie de proxenețiˮ

■ Este adevărat că fetele din vitrină sunt un fel de... femei de afaceri – nu au un proxenet și își manageriază singure banii pe care îi câștigă? Iar fereastra în care lucrează este închiriată chiar de ele...

■ În Districtul Roșu este cât se poate de adevărat. Pentru a lucra acolo o femeie trebuie să se înregistreze la autorități. Fără acte, nu pot închiria o cameră. E ca și cum pornesc o companie. De îndată ce își lansează afacerea, Compania de Taxe este înștiințată. Nu au nevoie de proxenet. Proxenetul este cel care face legătura între prostituată și client. În acest sistem nu este nevoie de proxeneți. Astăzi, proxeneții sunt o categorie inventată de cei care fac lobby împotriva prostituției, pentru a o denigra și a o desființa. Este un abuz. Eu intervin în discuțiile din mediul online, în favoarea prostituției. Mulți mă consideră proxenet. Nu că este abuziv, dar este și o deformare a sensului cuvântului. Aici bărbații sunt ținuți departe de sistemul de management. Nu pot merge alături de femei când acestea se înregistrează, nu au acces în birourile cu vitrine și nu pot decide contractual pentru ele. Da, majoritatea fetelor au iubiți. Și autoritățile sunt cu ochii pe ei, să nu devină proxeneți. Și, deci, de ce ar vrea o prostituată să fie în relație cu cineva care o exploatează?

■ Serviciile pornesc de la 50 de euro. Oferă fetele vreo garanție în cazul în care clientul le va considera... o investiție proastă? Dacă fata respectivă se dovedește a fi o dezamăgire, există un sistem de recuperare a banilor, pentru client?

■ Ha, ha! Nicio garanție! Plătești și îți asumi riscurile. Spectrul serviciilor pornește de la îngrozitor și ajunge la excelent. Uneori fetele dezamăgesc, uneori pur și simplu au o zi proastă la serviciu – e cam ceea ce li se întâmplă oamenilor, în viața obișnuită. Am acces la o mulțime de informații despre experiențele clienților și, o dată pe an, strâng toate datele într-un raport - „Red lights, Hot spotsˮ. Până la urmă, femeile din De Wallen oferă, în majoritate, experiențe de la bune la excelente, dar oricine care merge acolo înarmat doar cu 50 de euro riscă să fie dezamăgit. Sfatul meu este să aibă la ei întotdeauna mai mulți bani decât s-ar gândi să cheltuiască și dacă și așa vor avea parte de o dezamăgire, să ia partea filozofică și să o bifeze ca experiență. Dacă vor să știe ce înseamă rău, să încerce „Captain Howdyˮ sau „Alien Encounterˮ.

■ Spune-mi câteva povești pe care le cunoști despre fetele din vitrină

■ Uneori le întreb dacă au povești despre experiențe neplăcute cu anumiți clienți. Iar ele, la întrebarea asta, întotdeauna iau o privire gânditoare, se gândesc puțin și încep să formuleze „Ei bine, s-a întâmplat o dată, o singură datăˮ... Iar eu atunci îmi dau seama că se chinuie să inventeze ceva. Una dintre fetele pe care le cunosc este avocat cu diplomă. Acasă, în România, ar putea cștiga bani frumoși. Cu toate acestea, în Amsterdam câștigă cu mult mai mulți bani. Ea mi-a spus că nu ar putea renunța la ceea ce face acum pentru că i se pare o muncă interesantă. Două dintre fetele pe care le frecventez cu regularitate nu sunt licențiate. Una dintre ele regretă, spunând că a luat o mulțime de decizii greșite, celeilalte nu îi pasă, în mod evident savurează ceea ce face și câștigă foarte bine. Fata care regretă că nu și-a finalizat studiile nu este obligată să se prostitueze, se poate întoarce oricând acasă și se poate angaja ca femeie de serviciu sau ca ospătăriță, pentru 150-200 de euro pe lună. Totuși, aceștia sunt bani pe care, în Amsterdam, îi face într-o oră. Ea alege să rămână. O altă fată are părinții medici. S-a înscris și ea la Medicină dar și-a dat seama că durează prea mult până obții diploma, așa că s-a răzgândit și a vrut să devină inginer. Nu i-a plăcut nici asta. A venit în Amsterdam datorită unei conversații cu o prietenă care lucra deja aici. Acum investește acasă, cumpără proprietăți, are un restaurant, camere de închiriat...

■ Ce poți spune despre fetele din vitrină, care sunt din România?

■ Ele alcătuiesc, în opinia mea, cam 18% din fetele din vitrină, deci aproape o cincime. Din nou, după calculele mele, în 7% din cazuri oferă servicii foarte proaste, iar în 80% din cazuri timpul petrecut cu ele este variază de la bun, la excelent. Am calculat aceste cifre strângând sute de comentarii de la clienți. Experiențele proprii cu româncele au fost foarte bune. O româncă m-a făcut să încep să fac fotografii. Mai multe detalii sunt în postarea „Looking for Feliciaˮ... Ea are o soră care acum este căsătorită cu un englez pe care l-a întâlnit în timp ce lucra în vitrină. M-am întrebat dacă prietena mea româncă îmi făcea curte pentru ceva similar. Oricum, am vizitat-o de câteva ori pentru articolul pe care urma să îl scriu. În timp ce mă îmbrăcam m-a întrebat dacă vreau să-i fac fotografii, să am ceva care să-mi amintească de ea. Nici măcar nu aveam telefonul la mine, așa că am refuzat-o. „Nicio problemă, să aduci o cameră cu tine, data viitoare!ˮ. Și așa am făcut. Am întrebat-o pe fata cu pozele câți clienți vede într-o zi obișnuită. Ca fiecare femeie, a explicat că numărul variază. În unele zile sunt mulți bărbați, în altele abia se găsesc clienți. Nu există neapărat o explicație logică pentru asta. N-a putut să-mi spună cu exactitate, așa că i-a venit o idee. A ridicat o cutie, i-a luat capacul și am putut observa că era jumătate plină de prezervative „Cumpăr 200 în fiecare lună și le folosesc pe toate. Mă f..t des, nu-i așa?! ˮ. E drăguță, dar nu în mod special. Taxează cu 40-50 de euro pe început.

■ O cunoști pe Felicia Anna?

■ Am schimbat câteva e-mailuri, iar oamenii care intră pe blogul ei ajung la mine și viceversa. Sunt destul de sigur că nu am fost la ea, totuși.

■ Prostituția în Amsterdam este legală. Dar se poate afirma că este 100% sigură? Că fetele nu sunt supuse traficului de carne vie? Cum deosebești o fată care este victimă de una care face această meserie voluntar?

■ Asta este întrebarea de un milion de euro, nu-i așa? Întrebarea care ar pune punct tuturor argumentelor. Dacă este o singură femeie care este forțată să se prostitueze, e un motiv să se combată întreg fenomenul. Dar, însuși faptul că nu există o garanție de 100% e un motiv pentru lupta împotriva prostituției. Și, ca să revin la întrebarea ta, răspunsul e nu. Nimeni nu poate oferi o garanție de 100%. Dar nimeni nu poate garanta nici că un obiect spațial nu o să ne cadă în cap, nu-i așa? Nu e ceva des întâlnit, dar se poate întâmpla. Întrebarea retorică despre traficul de persoane este dublată de deformarea adevărului pentru a promova panică, iar aici sunt foarte multe de discutat. Pot să spun, însă, că ar fi util să începem de altundeva. Districtul Roșu din Amsterdam este un sistem deschis, transparent, cu reguli și monitorizat vizibil de poliție și oficialități. Este un teren propice pentru trafic doar în mintea celor care au o problemă cu prostituția. Aceștia nu pot combate și nu pot accepta să spună, pur și simplu că nu le place prostituția, așa că formulează un motiv. Iar oamenii neinformați au tendința să nu cerceteze și să se încreadă în acest punct de vedere. Unul dintre lucrurile pe care le fac este să număr ferestrele. Știu, poate fi un semn al sindromului obsesiv-compulsiv. Dar rezultatul arată că într-o sâmbătă după-amiaza lucrează 80 de femei. În oricare sâmbătă seara lucrează cam 120. Să spunem deci, că sunt 200 în timpul unei zile. Majoritatea femeilor lucrează șase zile pe săptămână. Numărul femeilor care lucrează în Districtul Roșu este mic în comparație cu miile și zecile de mii de articole care fac lobby împotriva prostituției. Majoritatea acestor femei lucrează acolo de ani întregi. Nu spun că sunt în vârstă, pentru că o fată care a început să lucreze la 18 ani și acum are 23 se consideră a fi o fată cu experiență. Își păstrează camerele, ca pe o sursă de venit. Pentru că sunt acolo de mult timp, pentru că sunt înregistrate și pentru că poliția și celelalte oficialități știu de existența lor. Poliția nu le vizitează zilnic, și totuși oamenii aceia nu sunt incompetenți. Pentru că populația ferestrelor este stabilă, numărul fețelor noi este mic. Dacă eu pot observa asta, ar trebui să poată și autoritățile. Nu ar trebui să fie așa de greu să monitorizeze nou-venitele, mai ales că sunt în vizorul oficialităților de îndată ce se înregistrează. Argumentele împotrivă sunt din pricina albanezilor și a mafiei românești care sunt prea inteligenți pentru poliție și consumă resurse. Feminiștii fac un capital uriaș din noțiunea de obiect sexual, și citează prostituția ca exemplu. Nu iau în considerare, cu bună știință, faptul că ignorând agențiile de prostituție și nelăsându-le dreptul la replică duce, de fapt, la etichetarea pe care ei singuri o dau, aceea de obiect sexual. Pentru mine, fetele din vitrină nu sunt obiecte. Sunt oameni cu inteligență și personalitate. Și înțelegerile pe care le am cu ele pur și simplu nu lasă loc bănuielii de trafic de carne vie. Felicia Anna, prostituata româncă, vorbește pe blogul ei despre disperarea de a fi constant descrisă ca o victimă și despre a-și vedea locul de muncă descris într-un fel pe care ea nu îl recunoaște. Este o femeie foarte inteligentă, care demolează sistematic mitul statisticilor false. Zondares, un blogger olandez, repetă aceleași argumente contra, ca Felicia. S-ar rezuma astfel - „Nu suntem victime ale traficului de persoane, traficul este o unealtă împotriva prostituțieiˮ. Autoritățile iau cifrele statistice și pun semnul egal între migrația din motive economice și traficul de persoane. Astfel le rezultă că toți străini care lucrează în prostituție au fost victimele traficului de persoane. Lucrurile stau cam asa... ești strănină și, deci, există riscul să fii traficată (uite un motiv), probabil că este deja victimă (și mai grav) și având aceste „posibilitățiˮ ajungi să îngroși datele statistice din rapoartele oficiale. Cheia spre traficul de persoane în contextul prostituției este noțiunea de constrângere. Aceia care au interesul să alimenteze poveștile despre traficul uman găsesc ca argument faptul că, dacă o femeie călătorește dintr-o țară cu o economie săracă, spre una cu o economie mai bună și, ulterior, se dovedește că lucrează în prostituție, este victimă a constrângerii economice. De fapt, nu pot găsi victime ale persoanelor drogate și forțate, așa că au inventat acest mod, cel al constrângerii economice. Și mai este lipsa ofertelor de a alege. Este doar un abuz al utillizării limbajului. Și un abuz de putere. Și un abuz asupra femeilor care se angajează într-o activitate legală și legitimată. Și, se dovedește că abuzul și stigmatizarea violează Drepturile Omului. Sigur că sunt revoltat de toate acestea. Atât de revoltat încât fac lobby la diferiți membri ai Parlamentului European, de câte ori am ocazia. Bineînțeles că îmi dau seama că sunt doar un cetățean înfuriat. Deci dacă ar fi măcar o singură fată forțată să se prostitueze în De Wallen? Soluția ar fi să se închidă cu totul Districtul Roșu. Din păcate, pentru a salva o victimă ipotetică – cineva care ar putea la fel de bine să existe sau să nu existe, ar trebui să avem garanția că celelalte 199 de femei care lucrează acolo într-o zi oarecare de sâmbătă nu ar deveni victime prin simplul fapt că ăți pierd locul de muncă și nu mai au din ce trăi. Și, în acest caz, ar trebui să recunoaștem că victima pe care am vrut să o salvăm probabil că nu e liberă. Vreun gangster albanez e gata să își ridice marfa și să o mute în altă parte. Și dacă o altă victimă a traficului este declarată în presa de mâine? Interpretarea termenilor funcționează – o mătușă poate fi condamnată pentru că are legătură cu o nepoată care se prostituează fără știrea ei. De ce se dorește pervertirea justiției în acest fel? Chiar aș vrea să știu!

■ În Districtul Roșu nu este permisă fotografierea ferestrelor. Se întâmplă asta doar penttru că familiile fetelor nu știu despre ocupația acestora sau pentru că fetele vor bani în schimbul pozelor?

■ Se întâmplă așa pentru că prostituția este extrem de stigmatizată, mai ales de cei care vor să salveze prostituatele. Familiile și prietenii acestor fete nu prea știu cu ce se ocupă ele. Iar fetele vor să păstreze lucrurile așa. Sunt repercusiuni, de multe ori, la întoarcerea lor acasă dacă sunt identificate ca fiind prostituate. Oricine este văzut că fotografiază ferestrele poate să se aștepte să fie împins în apă. Nu de vreun proxenet nervos, ci de o fată cât de poate de delicată, dar care s-a antrenat pentru asta. Părerea mea este că, dacă cineva le oferă bani pentru a le face fotografii, fetele vor riposta vehement. Fotografii pentru bani? De ce ar renunța cineva la anonimat pentru 50 de euro? Este ca și cum ar accepta sexul fără prezervativ și ar lua HIV pentru 50 de euro. N-are sens...

■ Vitrinele de pe canalul principal sunt un semn că fetele de acolo sunt mai scumpe decât cele din zonele periferice?

■ Prețul standard în district este de 50 de euro pentru 15 minute, cu tot cu timpul de dezbrăcat și îmbrăcat. Cu toate acestea, există una sau două zone unde te poți aștepta la negociere și la obținerea unui preț mai mic. Este o stradă care este populată mai mult de unguroaice și românce. Dacă cer 50 de euro, înseamnă că, de cele mai multe ori, acceptă și 40. Iar despre cele care cer 40 de euro... se știe că acceptă și 30. Este, de asemenea, o stradă lângă Oude Kerk care este ocupată numai de latine. Se aplică aceeași tactică a negocierii. Adevărul este că fetele cele mai frumoase și care sunt mai mult decât corecte cu clienții nu lucrează pe canalul principal. Personal, consider că dacă o fată e atrăgătoare merită să întreb prețul. Iar în ultima vreme mă atrag doar cele care seamănă cu parterena de viață pe care mi-aș alege-o.

■ Sunt bordelurile și barurile de noapte din Amsterdam cu mult diferite de cele din alte orașe ale Europei?

■ Habar nu am! Este un subiect complet în afara experienței mele. Nu sunt interesat de cluburi și baruri. De ce să aleg din douăsprezece fete când pot alege din două sute, într-un mod cât de se poate de transparent? Nu vreau nici să las un traseu electronic generat de vizibilitatea cardului meu bancar. De ce plătesc când aș putea avea pe gratis? Pentru că în sfera mea socială nu cunosc femei de care să mă simt atras din punct de vedere sexual. Și, mai mult decât atât, nu sunt interesat de femei de vârsta mea. Sunt mai în vârstă decât femeile pe care le frecventez, iar acest lucru este o problemă în lumea reală. Un bărbat de 30 de ani cu o femeie de 21 deja împing limitele sociale. Un bărbat de 35 de ani cu o femeie de 21 fac mai mult decât atât... În Districtul Roșu nu este o problemă. Spunând asta, recunosc că dacă aș putea primi pe gratis ce primesc în Amsterdam, probabil că aș accepta. Nu am un fetiș cu prostituate, pur și simplu lipsesc opțiunile.

■ O femeie poate considera că soțul ei o înșeală dacă acesta vizitează Amsterdamul și se oprește în spatele unei vitrine?

■ Eu zic că da. O întrebare ar fi și dacă toți bărbații care vizitează Amsterdamul merg la prostituate. Răspunsul e nu! Sunt sigur, nu trebuie să fac cercetări sau să întreb pe cineva. Numărul prostituatelor din Districtul Roșu nu poate acoperi numărul bărbaților care vizitează zona. Statistic este imposibil. Rezultă că nu toți bărbații înșeală. Deși unele grupuri feministe sau religioase ar spune că și privitul și poftitul sunt o formă de a înșela.

______________________________________

Citiți și celelalte părți ale interviului:

 Confesiunile unei prostituate din Districtul Roșu. "Banii au fost singurul motiv"

Confesiunile unei prostituate din Districtul Roșu. Cel mai ciudat client pe care l-am avut...

__________________________

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Interviuri

Ultima oră