Filmul românesc „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, interzis într-o țară

15 Iun 2021 | scris de A.V.
Filmul românesc „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, interzis într-o țară

Filmul românesc „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, este câştigătorul Ursului de Aur la Berlin.

„Ursul de Aur revine unui film care are acea calitate rară şi esenţială a unei lucrări de artă trainice. Captează pe ecran esenţa, mintea şi trupul, valorile şi carnea vie a momentului nostru prezent. Chiar în acest moment al existenţei umane. Face asta stârnind spiritul timpului, pălmuindu-l şi provocându-l la un duel. Şi, în timp ce face asta, provoacă şi acest prezent în cinema, agitând, cu aceeaşi mişcare de cameră, convenţiile noastre sociale şi cinematografice. Este un film pe cât de elaborat, pe atât de nebunesc, inteligent şi copilăros, geometric şi dinamic, imprecis în cel mai bun mod. Atacă spectatorul, evocă dezacordul, dar nu lasă pe nimeni la o distanţă de siguranţă„, a fost motivaţia juriului Festivalului de la Berlin, scrie news.ro.

Prima țară care refuză însă să difuzeze filmul este Rusia. Motivația este că pelicula încalcă legile antipornografie.

Ministerul rus al Culturii a invocat aceste motive atunci când a respins licenţa de distribuire a filmului regizat de Jude. Ministerul a comunicat oficial acest lucru la 11 iunie.

Alte stiri din Film

Ultima oră