Într-un interviu exploziv în Neue Zürcher Zeitung (NZZ), unul dintre cele mai vechi și mai influente ziare din Europa, cercetătorul australian Andrew Lowenthal, cunoscut pentru implicarea sa în dezvăluirile „Twitter Files”, trage un semnal de alarmă asupra declinului libertății de exprimare în Germania. Lowenthal descrie un mecanism fără precedent, în care peste 300 de instituții de stat, ONG-uri finanțate public și grupuri academice colaborează pentru a controla narativul digital sub pretextul „curățării” internetului. De la percheziții domiciliare pentru coperte de carte până la condamnări pentru opinii critice, specialistul analizează transformarea Germaniei dintr-un model democratic într-o mașinărie tehnocratică de supraveghere a opiniilor, unde granița dintre fapte și ideologie a devenit periculoasă de fragilă.
Cercetătorul Andrew Lowenthal a identificat în Germania o rețea de „cenzură” formată din 330 de instituții guvernamentale, ONG-uri, grupuri de lucru universitare, fact-checkeri, think-tank-uri și fundații. Aceasta ar influența, la scară industrială, modul în care oamenii percep realitatea.
- Domnule Lowenthal, recent ați investigat în SUA interacțiunea dintre serviciile de informații, instituțiile guvernamentale și platformele digitale. Acum v-ați concentrat asupra Germaniei. Este vorba despre „centre de raportare” și ONG-uri private, dar finanțate de stat. Ce ați descoperit?
Am dat peste o rețea dens țesută, alcătuită dintr-un total de 330 de instituții guvernamentale, ONG-uri, grupuri de lucru universitare, fact-checkeri, think-tank-uri și fundații. Toate și-au asumat obiectivul de a crea un internet „curat”. Ele pornesc de la ideea că adevărul și falsul pot fi clar delimitate. Mă așteptam la multe, dar nu la un asemenea sistem gigantic, protejat de stat.
- Numiți această rețea un „complex industrial al cenzurii”. Nu este puțin cam exagerat?
Avem de-a face cu un sistem amplu, bine organizat, bine finanțat și interconectat, care depășește cu mult nivelul unor organizații izolate. Este un proiect care influențează, la scară industrială, felul în care oamenii văd lumea și acționează politic. Pe măsură ce cercetarea avansa, apăreau mereu noi rețele și grupuri, iar numărul lor creștea constant. Berlinul este capitala ONG-urilor din Europa; multe organizații activează la nivel european sau internațional. Am identificat o bulă epistemică, în care mulți actori nu realizează cât de politică și controversată este munca lor. Cel mai îngrijorător este faptul că ceea ce ei consideră adevărat sau fals este adesea doar opinia lor.
Și aici intervine noțiunea de „cenzură”.
Privit obiectiv, termenul „cenzură” înseamnă restricționarea conținutului, ceea ce, de pildă, în cazul pornografiei infantile este un lucru bun. În contextul actual însă este vorba despre conținut politic. În acest cadru, multe organizații nici nu urmăresc în mod direct cenzura. Ele tind mai degrabă să transmită o viziune asupra lumii în care adevărul și minciuna ar fi ușor de separat. În acest proces, tratează opiniile drept fapte și declară punctele de vedere opoziționale drept false. Aceste grupuri nu observă adesea că folosesc termenul „fake news” într-un mod similar cu Donald Trump – ca instrument politic.
- Care este, pentru dumneavoastră, cel mai deranjant exemplu de restrângere a libertății de exprimare în Germania?
Un caz din Hamburg din 2024, preluat recent și de „Washington Post”. O femeie a fost condamnată pentru insultă și calomnie deoarece l-a numit pe un agresor „porc violator lipsit de onoare”, deși bărbatul fusese într-adevăr condamnat pentru viol. Agresorul a primit o pedeapsă cu suspendare conform dreptului penal juvenil. Însă femeia a fost condamnată la o pedeapsă de arest de weekend într-o instituție de detenție. Un alt exemplu este cel al unei fete care a fost scoasă de poliție din timpul orelor de curs pentru postări pe TikTok cu tentă de dreapta radicală. Similar este cazul autorului american CJ Hopkins. Locuința sa din Germania a fost percheziționată. Motivul a fost coperta unei cărți pe care apărea o mască de protecție anti-Covid cu un simbol nazist. Hopkins a fost condamnat. Germania făcuse după cel de-al Doilea Război Mondial progrese mari în materie de democrație și libertate de exprimare. Acum însă pare să se îndrepte într-o altă direcție.
- În majoritatea ONG-urilor întâlnim idealiști. Sunt oameni care vor să se implice pentru bine. Unde credeți că se află eroarea lor?
În conștiința insuficient dezvoltată a dimensiunii politice a muncii lor. Un exemplu este inițiativa „Machine Against the Rage”, care cooperează cu statul și se poziționează explicit împotriva oricărei forme de opoziție. Un lucru neobișnuit pentru o inițiativă academică. Scopul nu este doar combaterea discursului instigator la ură sau a dezinformării, ci și limitarea populismului. Acest lucru duce la criminalizarea opiniilor divergente și, astfel, îi susține pe formatorii de opinie, în loc să îi supună unei examinări critice.
- Vicepreședintele SUA, J. D. Vance, se plânge de pierderea libertății de exprimare în Germania. În acest context se înscrie și faptul că SUA au impus sancțiuni ONG-ului german Hate-Aid. Se ridică astfel întrebarea: cine pe cine cenzurează?
Guvernul american are problemele sale legate de libertatea de exprimare mai ales în spațiul offline. Diferența decisivă dintre Germania și SUA se află însă în altă parte. În Germania, colaborarea dintre stat și ONG-uri are loc deschis, legal și este considerată firească. În SUA, ea este limitată de First Amendment, primul amendament al Constituției, care protejează „freedom of speech”. În Germania, sute de milioane de euro ajung la ONG-uri care, în parte, colaborează direct cu poliția și cu autoritățile de securitate și le transmit informații sau rezultate ale investigațiilor. Unele ONG-uri acționează, de facto, ca subcontractori ai guvernului. Acest sistem este mai amplu decât orice am identificat în SUA. În trecut, ONG-urile erau instanțe critice de control. Astăzi, cooperarea cu guvernul nu mai este considerată ceva reprobabil.
- Cine este cel mai mare actor statal?
Printre cei mai mari finanțatori statali ai controlului conținutului și al narațiunilor se numără programul „Demokratie leben” al Ministerului Federal al Familiei. Un finanțator important este și Uniunea Europeană. Finanțatorii privați sunt greu de identificat. Principalele hub-uri pentru fondurile publice sunt Hate-Aid, Respect, Fundația Amadeu Antonio și Fundația Alfred Landecker.
- Există o cultură politică în Germania care favorizează un asemenea sistem?
Există o cultură tehnocratică ce crede că internetul poate fi controlat și „perfecționat”. O supracontrolare tipică pentru Germania.
- Unii spun: facem ordine pe internet, aplicăm legea și ordinea în mediul online. Dumneavoastră vorbiți despre cenzură. Ce este, de fapt?
Folosim termenul „cenzură” pentru cei mai radicali actori, care șterg activ conținut, promovează poziții extreme sau acționează la scară largă. Multe dintre aceste grupuri nu recunosc acest lucru drept cenzură. Nu își dau seama că munca lor nu este neutră, ci profund politică. Tendința de a dori să controlezi din ce în ce mai mult poate scăpa ea însăși de sub control. Ea duce la reacții exagerate, care blochează dezbaterile, generează intimidare, lene intelectuală, dezinteres politic și populism.
- Ne îndreptăm spre vremuri totalitare?
Această rețea reprezintă o amenințare pentru democrație. Acești actori acționează convinși că salvează democrația. Eu văd lucrurile diferit. Cred că ei se află pe același palier cu cei pe care îi cenzurează.
Andrew Lowenthal este specialist în drepturi civile digitale, autor și cofondator al inițiativei nonprofit Liber-Net. A colaborat îndeaproape cu jurnalistul american Matt Taibbi la „Twitter Files” și a fost fellow la Berkman Klein Center al Universității Harvard, precum și la Massachusetts Institute of Technology (MIT). Cartea sa, „The Censorship Industrial Complex”, va apărea în aprilie.
