Protest inedit al firmelor de pompe funebre din Roma

18 Apr 2021 | scris de A.V.
Protest inedit al firmelor de pompe funebre din Roma

În jur de 2.000 de sicrie aşteaptă de săptămâni sau chiar luni să fie incinerate la Roma, o situaţie dramatică cauzată în cea mai mare parte de întârzieri de ordin birocratic şi care i-a determinat pe angajaţii firmelor de pompe funebre să protesteze vineri în faţa primăriei din capitala Italiei, relatează AFP.

”Lansăm un apel către primarul Romei (Virginia Raggi) să pună capăt demersurilor necesare în prezent pentru obţinerea autorizaţiilor de incinerare”, a explicat pentru AFP Giovanni Caccioli, secretarul naţional al Federaţiei italiene de pompe funebre, iniţiatoarea manifestaţiei organizate în faţa Templului roman al lui Hercules Învingătorul, în imediata apropiere a sediului primăriei.

Potrivit lui Caccioli, Roma înregistrează în fiecare an între 15.000 şi 18.000 de cereri de incinerare, iar pentru obţinerea aprobărilor, familiile trebuie să urmeze un traseu sinuos şi chinuitor între administratorul cimitirului, societatea municipală AMA - care administrează cimitirele - şi Starea civilă. Acest traseu a devenit şi mai dificil în timpul epidemiei COVID-19 din cauza creşterii numărului de decese şi a accesului limitat la serviciile municipale.

”Este vorba despre o situaţie absurdă care prelungeşte termenele de aprobare”, a denunţat Caccioli, din mijlocul colegilor ce purtau coroane funerare cu inscripţia ”Iertaţi-ne, dar nu suntem lăsaţi să vi-i îngropăm pe cei dragi”. ”Totul se face pe stil vechi şi durează în medie 35-40 de zile”, ”o situaţie foarte gravă pentru o familie care tocmai trece prin doliu. Nu mai putem continua aşa.

Autorizaţia de a proceda la incinerare trebuie eliberată într-o zi sau două cel mult”, susţine el. În alte localităţi, Starea civilă este cea care dă direct autorizaţiile în termen de 24-48 de ore, adaugă reprezentantul manifestanţilor.

Maurizio Tersini, administratorul unei firme de servicii funebre, estimează la 1.800 numărul de sicrie ţinute în camere frigorifice în aşteptarea incinerării. ”Încercăm o mare suferinţă faţă de familii”, mărturiseşte el. Lorella Pesaresi, care şi-a pierdut în ianuarie soţul, testat pozitiv la coronavirus tocmai când urma să înceapă o chimioterapie, îşi povesteşte calvarul: ”Se împlinesc trei luni de când aştept incinerarea soţului meu şi încă nu s-a făcut nimic (...) Nu e just: COVID şi asta, în plus”, spune ea, cu vocea copleşită de tristeţe.

 

 

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră