Lanţ uman format din mii de protestatari „antimască” la frontiera germano-elveţiană

03 Oct 2020 | scris de I.D.
Lanţ uman format din mii de protestatari „antimască” la frontiera germano-elveţiană

Mii de opozanţi faţă de măsurile restrictive împotriva pandemiei de coronavirus au format un lanţ uman sâmbătă pe malurile lacului Constance, la frontiera germano-elveţiană, în prezenţa unor puternice forţe poliţieneşti desfăşurate pentru a preveni eventuale tulburări, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

Timp de aproape 30 de minute, manifestanţii s-au adunat pe malurile acestui lac situat între Germania, Elveţia şi Austria.

Ei se legaseră unii de alţii cu eşarfe, cu bucăţi de ţesături şi corzi, lanţul uman întinzându-se de ambele părţi ale frontierei între Germania şi Elveţia, care trece printr-un parc din zona oraşului Konstanz (sud-vestul Germaniei).

Poliţia, evocând o situaţie „foarte calmă”, a apreciat numărul participanţilor la circa 1.000 doar în sectorul Konstanz.

Organizatorii prevăzuseră iniţial prezenţa a circa 15.000 de persoane şi intenţionau să facă înconjurul lacului până în Austria, ceea ce – potrivit canalului de televiziune n-tv – părea „foarte, foarte dificil” de realizat.

Această manifestaţie a avut loc la iniţiativa unor „gânditori liberi”, o reuniune heteroclită de opozanţi ai măsurilor legate de pandemia de COVID-19 care au organizat deja două manifestaţii cu participarea a zeci de mii de persoane la Berlin în cursul verii.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră