Prezentatoare TV, învinsă de cancer: „Mai am câteva zile de trăit”

04 Sep 2018
Prezentatoare TV, învinsă de cancer: „Mai am câteva zile de trăit” Galerie foto (3)

Era afară, la joacă, împreună cu fiul ei Freddie, când medicul său a sunat-o să îi dea cumplita veste. A fost diagnosticată cu cancer mamar în 2016.

Are 40 de ani și în cariera ei de prezentator de televiziune și-a adunat admiratori, oameni care o iubesc. Acum li s-a adresat lor, pentru că medicii i-au comunicat tragicul verdict.

Ca atare, așa cum a făcut-o mereu ca ziarist, Rachel Bland, de la BBC, n-a ținut știrea pentru ea, ci a postat-o, cu un efort de curaj și voință, pe rețeaua de socializare Twitter. Ea şi-a anunţat fanii că mai are câteva zile de trăit. 

Prezentatoarea BBC Rachel Bland a scris: „Mă tem că a sosit timpul. Mi s-a spus că mai am câteva zile de trăit. Pare ireal. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul acordat, La revedere, prieteni!”, a scris Rachel, potrivit mirror.co.uk.

Pe blogul „Big C Little Me”, timp de doi ani, ea a cules și transmis, inclusiv ce simte ea,  tot ce a aflat despre această boală, spre a-și ajuta semenii. A vorbit cinstit chiar despre moarte, numai că acum trebuie să se confrunte direct cu ea, căci se află pe ultima sută de metri. Tratamentul cu chimioterapice nu a dat rezultate în cazul ei, iar cancerul este acum în faza metastazelor.

În cea mai recentă postare pe blogul său, care datează din 17 iulie, Rachel scrie că puterea gândirii pozitive ar trebui folosită pe post de medicament.

Redacţia BBC face apel la ajutor din partea unei edituri care să îi publice jurnalul lui Rachel. Aceasta îşi scrie povestea, pentru ca fiul său, care are 2 ani, să îşi poată cunoaşte mama, aşa cum a fost ea, cu adevărata ei personalitate şi poveste de viaţă. Acum este prea mic pentru a înţelege de ce trebuie să se despartă de mama lui.

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră