Premierul canadian, întrebat de un parlamentar conservator dacă reintroduce vizele pentru români

14 Iun 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Premierul canadian, întrebat de un parlamentar conservator dacă reintroduce vizele pentru români

Bucurie scurtă pentru români? Iată că unii parlamentari canadieni se gândesc la reintroducerea vizelor pentru români. Premierul canadian Justin Trudeau a fost interpelat de parlamentarul conservator, Michelle Rempel, care l-a întrebat dacă ia în calcul reintroducerea vizelor pentru români, având în vedere numărul crescând de false solicitări de azil din partea unor grupări de crimă organizată provenind din România.

Reacţia parlamentarului a venit după ce un raport declasificat obţinut de Global News indica faptul că decizia Guvernului de a nu mai impune românilor obţinerea unei vize de călătorie înainte de sosirea în Canada, în vigoare de la 1 decembrie 2017, a dus la o "creştere notabilă" în ceea ce priveşte activitatea grupărilor de crimă organizată. 

"Renunţarea la vize pentru cetăţenii români începând din 1 decembrie 2017 a determinat o creştere notabilă a activităţii grupărilor de crimă organizată din România, având ca ţintă Canada", se arată în document, care precizează că din decembrie 2017 au fost înregistrate 1.000 de solicitări de azil, în condiţiile în care în 2017 doar nouă astfel de cereri au fost acceptate.

Răspunsul premierului a venit prompt: "Domnule preşedinte, continuăm să lucrăm cu autorităţile române pentru a ne asigura că sistemul nostru funcţionează. Suntem în discuţii cu ei chair acum pentru a ne asigura că grupurile de crimă organizate şi alţii nu se folosesc şi nu abuzează de sistemul de imigrare canadian. Este un lucru pe care îl luăm foarte în serios".

Începând cu data de 5 iunie, cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Canada fără viză vor putea solicita acordarea Autorizaţiei Electronice de Călătorie (eTA) numai în baza unui paşaport simplu electronic (cu date biometrice).

Potrivit MAE, paşapoartele simple temporare şi paşapoartele simple care nu conţin date biometrice - din penultima generaţie, eliberate până la începutul anului 2010, cu termen de valabilitate de 10 ani - nu vor mai fi acceptate în vederea eliberării eTA.

Măsura a fost adoptată în urma dialogului constant, din ultimele luni, cu partea română pe această temă, se spune în comunicatul ministerului.

MAE precizează că, în cazul cetăţenilor români aflaţi în tranzit aerian la ora intrării în vigoare a noii măsuri, autorităţile canadiene au informat că vor analiza individual acordarea dreptului de intrare în Canada a românilor care au primit eTA în baza unui paşaport simplu temporar sau a unui paşaport simplu nebiometric.

Totodată, MAE menţionează că românii care au obţinut eTA în baza unor paşapoarte simple temporare sau simple nebiometrice şi care, anterior datei de 5 iunie, orele 12,30 (ora României), au intrat şi se află în prezent pe teritoriul Canadei nu sunt afectaţi de noua măsură.

"Permisul de studii sau de muncă obţinut începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unui paşaport simplu temporar sau simplu nebiometric, rămâne valabil, însă autorizaţia eTA eliberată împreună cu acest permis îşi încetează valabilitatea", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, cetăţenii români ale căror autorizaţii eTA au fost anulate vor putea opta între varianta solicitării unei noi eTA în baza unui paşaport simplu electronic şi cea a solicitării unei vize de intrare în baza paşaportului simplu temporar sau a celui simplu nebiometric la o misiune diplomatică sau la un oficiu consular al Canadei.

MAE recomandă cetăţenilor români care au obţinut eTA în baza unui paşaport simplu temporar sau a unui paşaport simplu nebiometric să îşi verifice adresa de e-mail şi să urmeze instrucţiunile autorităţilor canadiene.

Totodată, MAE reaminteşte că intrarea în Canada pe baza eTA este admisă numai la punctele de trecere a frontierei de la aeroporturile din respectiva ţară, nu şi la cele terestre sau maritime.

"Modificările tehnice operate de autorităţile canadiene au fost făcute în urma unui proces de consultare şi cooperare cu autorităţile române şi au drept scop preîntâmpinarea utilizării abuzive a facilităţilor introduse prin regimul liberalizat al călătoriilor cetăţenilor români în Canada", se mai arată în comunicat. 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră