Noi focare de coronavirus în fabricile de procesare a cărnii: 75 de lucrători infectați în Marea Britanie

21 Iun 2020 | scris de A.A.
Noi focare de coronavirus în fabricile de procesare a cărnii: 75 de lucrători infectați în Marea Britanie

Focarul de coronavirus a fost descoperit într-o fabrică de procesare a cărnii de pasăre din Anglesey, Țara Galilor, precizează BBC.

Toți angajații fabricii 2 Sisters din Llangefni se află în auto-izolare după ce, joi, au fost confirmați pozitivi cu noul coronavirus 75 de oameni.

Experții medicali au precizat că numărul lor va crește și că au reușit să efectueze 350 de teste în rândul angajaților.

Acest focar a dus la instalarea a trei laboratoare pentru testare în apropierea fabricii pentru a putea gestiona mai bine răspândirea virusului.

Toți angajații, dar și personalul exterior care a intrat în contact cu ei se află în izolare și vor fi efectuate peste 560 de teste pentru a determina mărimea focarului.

Oficialii din cadrul Departamentului de Sănătate Publică au anunțat că vor testa în masă pe toți cei care au lucrat la fabrică, dar și contacții pentru a identifica toate cazurile pozitive și pentru a limita răspândirea comunitară.

Aceștia au transmis și un îndemn tuturor locuitorilor să evite aglomerația și contactul direct cu oamenii pentru a identifica în cel mai scurt timp pe cei care au fost infectați.

Fabrica asigură o treime din cantitatea de carne de pasăre consumată în Marea Britanie și este furnizorul oficial al autorităților locale, spitalelor, restaurantelor și hypermaketurilor.

După depistarea acestor cazuri, activitatea a fost întreruptă, iar într-un comunicat oficial, reprezentanții au transmis că pun pe primul plan sănătatea angajaților și securitatea la locul de muncă.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră