Cifrele oficiale ale deceselor din Italia ar fi, de fapt, altele

22 Mai 2020 | scris de A.A.
Cifrele oficiale ale deceselor din Italia ar fi, de fapt, altele

Raportările oficiale ale Italiei ca număr total al deceselor de COVID-19 ar putea fi cu aproape 19.000 de cazuri mai mari, a anunțat Institutul Național de Statistică (INPS), conform France24.

Instituto Nazionale della Previdenza Sociale (INPS) a declarat că cifrele din ultimul studiu efectuat sunt mult mai mari față de cele 32.000 de decese raportate oficial ca urmare a declanșării pandemiei de coronavirus.

Conform studiului, în lunile martie și aprilie, în Italia au survenit 156.421 de decese, cu 46.909 decese mai mult ca anii comparați din perioada 2015-2019.

Din numărul total, doar 27.938 de decese au survenit în urma infectării cu noul coronavirus, conform raportărilor oficiale.

Astfel s-au descoperit cu 18.971 de decese mai mult decât cele oficiale, dintre acestea, 18.412 au fost raportate în zona de nord, cel mai grav afectată de pandemie.

”Luând în considerare că aceste cifre sunt relativ constante de la un an la altul, am putea presupune, cu o anumită certitudine, dar și o măsură de precauție, atribui creșterea deceselor din cele două luni pandemiei de coronavirus”, se precizează în raport.

S-a precizat că aceste cifre nu pot fi legate strict de virusul SARS-CoV-2, ci tuturor celorlalte afecțiuni grave care nu au mai putut fi tratate din cauza suprasolicitării sistemului medical.

Până vineri, Italia a raportat 32.486 de decese în urma infectării cu noul coronavirus, dintre care 26.715 doar din zona Lombardia, cea mai afectată zonă din toată Europa.

Alte stiri din Externe

Ultima oră