Donald Trump a relansat atacul frontal împotriva NATO, acuzând aliații europeni că nu au făcut „absolut nimic” în criza din Iran și insultând Alianța drept un „tigru de hârtie”. În timp ce europenii încearcă să limiteze pagubele, iar Mark Rutte îi ține partea liderului de la Casa Albă, fisurile din interiorul blocului atlantic devin tot mai vizibile. Dincolo de ieșirile sale brutale, Trump transmite un mesaj limpede: America nu mai vrea să poarte singură costurile securității Occidentului, scrie Le Figaro
Prins între două focuri, secretarul general al NATO, Mark Rutte, pare să-și fi ales tabăra. El „aplaudă” intervenția președintelui american în Iran și spune că îi înțelege „frustrarea” în fața pasivității europenilor de a răspunde solicitărilor sale.
Europenii strâng din dinți în fața unor acuzații care slăbesc credibilitatea Alianței Atlantice.
„Națiunile NATO nu au făcut absolut nimic ca să ajute” în Iran, a afirmat joi Donald Trump, într-o nouă salvă lansată împotriva aliaților săi europeni. „Statele Unite ale Americii nu au nevoie de nimic din partea NATO”, a adăugat el, la doar câteva zile după ce le ceruse europenilor să meargă să deblocheze Strâmtoarea Hormuz, paralizată de Iran de la începutul ofensivei americano-israeliene.
Refuzul de a intra în conflict a stârnit șantaj și atacuri violente din partea președintelui american. Acesta și-a numit aliații „lași” și a acuzat NATO că este un „tigru de hârtie”. Declarațiile sale fisurează și mai mult relația transatlantică și riscă să slăbească în mod periculos postura de descurajare a organizației.
Obosite de frecvența atacurilor venite din partea președintelui american, statele vizate încearcă să reziste în tăcere. La sediul NATO din Bruxelles, majoritatea afișează un calm de fațadă, evitând diplomatic să răspundă schimbărilor de dispoziție ale principalului acționar al organizației, care vorbește despre ea de parcă nici măcar n-ar face parte din ea.
„Am auzit atâtea lucruri încât nu mai putem reacționa de fiecare dată”, oftează un membru al unei delegații naționale.
Tensiunile au atins un vârf în ianuarie, când Trump a amenințat cu anexarea prin forță a Groenlandei, teritoriu suveran al Danemarcei, unul dintre cei treizeci și doi de aliați ai NATO. Odată cu războiul din Iran, acțiunea de subminare continuă pe un alt front. În loc să părăsească NATO, așa cum amenința înainte de realegerea sa, Donald Trump o erodează din interior.
„Faptul că Trump este capabil să șantajeze cu privire la prezența americană în NATO reprezintă deja, în sine, un risc pentru Alianță”, deplânge un diplomat european. „Iar păstrarea Statelor Unite la bord este esențială”, amintește Muriel Domenach, fostă reprezentantă a Franței pe lângă Alianță, pentru care președintele american face să planeze asupra organizației „o teamă istorică: aceea de a nu mai fi relevantă pentru Statele Unite”.
„Asta le servește adversarilor noștri. Alianța își pierde din credibilitate atunci când principalul aliat îi atacă pe ceilalți”, consideră Maria Martisiute, fostă angajată a NATO și specialistă în apărare la European Policy Centre.
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, care până acum încercase să mențină coeziunea relației transatlantice, toarnă la rândul său gaz pe foc. Europenii sunt alergici la „orice formă de risc”, a tunat el într-un interviu acordat Newsmax; ei „așteaptă să li se pună totul pe tavă”, dedicându-se ocupației lor preferate: „să admire problemele și să le discute”, fără să facă nimic.
Mark Rutte înțelege „frustrarea” lui Donald Trump
Prins între două focuri, secretarul general al NATO, Mark Rutte, pare să-și fi ales tabăra. El „aplaudă” intervenția președintelui american în Iran, care, în opinia sa, „face acest lucru pentru a face lumea mai sigură”. Totodată, spune că îi înțelege „frustrarea” în fața apatiei europenilor de a răspunde solicitărilor sale, mai ales că aceștia nu fuseseră, „din motive evidente”, informați în prealabil despre atac.
Rutte salută declarațiile a peste treizeci de state, majoritatea membre NATO, conduse de Franța și Regatul Unit, privind disponibilitatea lor de a lua în calcul participarea la securizarea Strâmtorii Hormuz. Este însă un angajament vag și condiționat, valabil doar după încetarea ostilităților.
Aceste declarații ale secretarului general, reiterate joi într-o conferință de presă, provoacă un disconfort tot mai mare printre Aliați. Mulți consideră că merge prea departe în încercarea de a-l calma pe Donald Trump, fără să aibă un mandat în acest sens.
„Poziția căror Aliați o reflectă?”, se întreabă Muriel Domenach. „Consiliul Atlanticului de Nord nu a fost consultat și nu s-a pronunțat asupra unei intervenții în Strâmtoarea Hormuz. Nu este o simplă cameră de înregistrare. De altfel, cine își imaginează că administrația americană s-ar supune unui control politic din partea Aliaților și s-ar înscrie într-un lanț de comandă multinațional?”
Dacă NATO joacă un anumit rol în regiune — de exemplu, în interceptarea unor rachete care au vizat Turcia — Orientul Mijlociu nu face parte din aria sa de responsabilitate.
„Nu văd cum s-ar putea contura un consens pentru autorizarea unei misiuni NATO în Strâmtoarea Hormuz”, spune cu rezerve Maria Martisiute. „Ar fi periculos din punct de vedere politic pentru organizație și ar abate-o de la prioritățile sale.”
Iar aceste priorități sunt amenințarea rusă și sprijinul pentru Ucraina. Potrivit generalului Michel Yakovleff, fost comandant adjunct al NATO, un asemenea angajament ar însemna „să cumperi un bilet pe Titanic după ce a început deja să se scufunde”.
Reuniuni fără americani la NATO
Supuşi acestor intimidări venite din partea „fratelui mai mare” american, europenii ies treptat din panică și negare și intră pe „calea lucidității”, deschisă de multă vreme de Franța, potrivit lui Muriel Domenach.
„Aliatul american rămâne un aliat, dar este din ce în ce mai puțin previzibil, iar acest lucru are un impact asupra securității și intereselor noastre”, recunoștea marți șeful Statului Major al armatei franceze.
Este vorba despre o schimbare strategică. „Suntem într-un moment de trezire, se simte”, continua generalul Fabien Mandon, evocând multiplicarea „reuniunilor între europeni la NATO”.
În ciuda convulsiilor politice, Alianța încearcă să reziste și să funcționeze. „NATO este mai puternică decât a fost vreodată”, vrea să creadă Mark Rutte. Și asta, susține el, datorită… lui Donald Trump, fără de care Aliații nu ar fi făcut niciodată eforturile de investiții în apărare pe care acesta i-a împins să le facă.
Cheltuielile au crescut cu 20% în 2025, potrivit raportului anual al Alianței publicat joi, iar toți partenerii au atins în prezent pragul de 2% din PIB, înainte de a aproba — cu excepția Spaniei — un nou obiectiv de 5% până în 2035.
În pofida certurilor politice care îi depășesc, militarii americani aflați în cadrul comandamentului NATO salută cooperarea cu europenii. Cei mai mulți dintre aceștia „ne-au oferit un sprijin neclintit” în cadrul operațiunii Epic Fury, s-a felicitat în fața Congresului generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa, contrazicând astfel afirmațiile președintelui.
El făcea referire, în special, la punerea la dispoziție a aproximativ patruzeci de baze militare americane din Europa. Dacă Spania a provocat furia ocupantului Casei Albe refuzând accesul la bazele sale, Franța, Regatul Unit, Portugalia, Italia și Grecia au găzduit operațiuni logistice, de realimentare și, în anumite cazuri, chiar pregătirea atacurilor.
Imensa bază de la Ramstein, din Germania, este platforma din spate a operațiunilor americane din Iran.
Donald Trump poate să-și afișeze disprețul față de NATO și să agite perspectiva retragerii trupelor americane din Europa, dar militarii săi știu foarte bine cât de esențială le este această prezență pe Bătrânul Continent pentru a putea acționa în Orientul Mijlociu.
