Germania testează venitul minim garantat. 120 de germani vor primi 1200 de euro pe luna timp de trei ani

21 Aug 2020 | scris de A.V.
Germania testează venitul minim garantat. 120 de germani vor primi 1200 de euro pe luna timp de trei ani

Începând cu această săptămână, 120 de germani vor primi o formă de venit garantat în fiecare lună timp de trei ani. Voluntarii vor primi 1.200 euro ca parte a unui experiment pentru a testa ce impactul pe care un astfel de program l-ar avea.

Studiul va compara experienţele celor 120 de voluntari cu cele a 1.380 de persoane care nu primesc aceşti bani. 140.000 de persoane au ajutat la finanţarea studiului prin donaţii.

Universal Basic Income/ "Venitul minim garantat” a devenit un subiect tot mai des întâlnit în discuţiile publice în ultimii ani şi a fost deja testat în Finlanda.

Susţinătorii spun că reduce inegalitatea şi îmbunătăţeşte bunăstarea publicului, în timp ce adversarii susţin că este prea scump şi descurajează munca, relatează Business Insider.

În cadrul studiului, 120 de persoane vor primi 1200 de euro pe lună timp de 3 ani, suma ce este considerată peste peste pragul sărăciei în Germania, iar rezultatele lor vor fi comparate cu cele ale unui alt grup de 1.300 de persoane care nu vor primi aceşti bani.

Studiul va fi realizat de Institutul German de Cercetări Economice şi a fost finanţat cu 140.000 de donaţii private.

Tuturor participanţilor li se va cere să completeze chestionare despre viaţa, munca şi starea lor emoţională, pentru a vedea dacă venitul de bază a avut un impact semnificativ.

Ideea unui venit de baza garantat constă în faptul că un guvern ar trebui să plătească o sumă de bani fiecăruia dintre cetăţenii săi, de obicei o dată pe lună, indiferent de venitul lor şi statutul de angajare.

Susţinătorii acesteia susţin că ar reduce inegalitatea şi, de asemenea, ar îmbunătăţi bunăstarea publică, oferind oamenilor mai multă securitate financiară. Adversarii săi spun că ar fi prea scump şi îi descurajează pe oameni să meargă la muncă. Ideea a căpătat atenţie în ultimii ani pe fondul crizelor financiare recente şi a inegalităţii crescute.

Jürgen Schupp, care conduce studiul, a declarat pentru ziarul german Der Spiegel că experimentul va îmbunătăţi dezbaterea despre veniturile de bază universale prin aducerea de dovezi ştiinţifice care nu au fost disponibile până acum.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră