Estonia își închide complet granița cu Rusia după o tentativă de sabotaj

15 Noi 2026
Estonia își închide complet granița cu Rusia după o tentativă de sabotaj

Estonia va închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia începând cu 1 decembrie, ca răspuns la o tentativă de sabotaj atribuită serviciilor secrete militare ruse (GRU). Decizia radicală a Tallinnului vine după ce opt suspecți au fost reținuți în timp ce încercau să incendieze sediul unui producător estonian de drone militare, marcând o nouă escaladare a tensiunilor de securitate la frontiera estică a NATO și a Uniunii Europene, scrie Le Monde

„Din cauza dovezilor clare care indică faptul că GRU, serviciul de informații militare al Rusiei, a ordonat o operațiune de sabotaj împotriva unei companii estoniene din sectorul apărării, Estonia va închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia începând cu 1 decembrie”, a anunțat ministrul Afacerilor Externe, Margus Tsahkna, pe rețeaua X.

„Rusia trebuie să înțeleagă că orice act ostil îndreptat împotriva Estoniei va avea consecințe. Tentativelor de a ne intimida, destabiliza sau compromite securitatea li se va răspunde”, a continuat el, adăugând că și-a informat omologii finlandez, leton și lituanian cu privire la această decizie.

Opt persoane suspectate că au încercat să incendieze sediul producătorului de drone Threod Systems au fost reținute în Estonia în noaptea de vineri spre sâmbătă. Prim-ministrul Kristen Michal a denunțat „o tentativă de sabotaj ordonată de GRU”.

Estonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, menținea deschise trei puncte de trecere a frontierei cu Rusia — la Narva, Luhamaa și Koidula — pentru traficul pietonal și de mărfuri. Traficul rutier prin punctul de la Narva a fost suspendat în februarie 2024 de către Rusia. Acest punct de trecere este deosebit de aglomerat vara și în perioada sărbătorilor de iarnă, fiind unul dintre ultimele puncte terestre dintre Uniunea Europeană și Rusia care mai sunt încă deschise.

Alte stiri din Externe

Ultima oră