Mai e puţin şi lumea nebună a fotbalului va aşeza pe fruntea celui mai bun coroana sa. Şi n-aş vrea ca în jilţul regesc să se aşeze Italia, nu de alta dar n-o să poată nimeni să-i oprească pe oameni să strige, doar se vede cu ochiul liber „regele e gol”. Dacă la acest Campionat Mondial a existat o echipă, bineînţeles în afară de cea a României, care să joace fotbal, ei bine aceea este Brazilia. Fie şi numai pentru faptul că în acestă ţară milioane de oameni trăiesc numai şi numai pentru sportul rege, având fotbalul şi samba în sânge, brazilienii merită să simtă povara dulce a coroanei. Ca unul care a călcat cu puţin timp în urmă pese gazonul celui mai mare stadion al lumii, MARACANA, aflat în Rio de Janeiro cel mai bogat şi cel mai sărac, cel mai frumos şi cel mai urât, cel mai fericit şi cel mai trist, cel mai mic şi cel mai mare oraş al lumii, am înţeles de ce sunt cei mai buni. Dar nu mă puneţi să vă explic căci n-am să pot. Pur şi simplu aerul şi pământul Braziliei te cioplesc într-o secundă în aşa fel încât devii pe loc un Romario, luând la picior o minge pe care te trezeşti că o loveşti cu o măiestrie şi cu o sete de parcă în ea s-ar afla toată suferinţa poporului tău. În Brazilia fotbalul este a patra putere în stat, şi la ei ca şi la noi, zeul FOTBAL îşi are trimişii săi. Întruchipaţi în Hagi la noi şi Romario la ei – trimiştii zeului FOTBAL, adică a celui care a ales pentru acum ca doar cel din urmă să fie încoronat. Şi dacă cu toate astea Brazilia nu va deveni campioană mondială înseamnă că zeii pe care-i avem au devenit prea mici şi va trebui să înălţăm alţii. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
