Interviul televizat, realizat la marginea unui lan de grâu, porumb, floarea soarelui este, la ora actuală demersul publicistic cel mai bine cotat pe piaţa românească. Ce reportaj pe linia frontului, ce talk-show, ce anchetă! Omul e obosit, dragi cititori, nu mai vrea să fie tracasat, chinuit de chestiuni pretenţioase. El vrea să fie simplu şi din popor. Tocmai d-aia lasă vaca nemulsă, porcul nemâncat când reporterul X al televiziunii publice se aşează pe marginea unei tarlale astfel încât să se vadă în cadru roadele, eventual arătura, şi îl ia la întrebări pe inginerul agronom Y. Întrebările şi răspunsurile sunt frumos spuse la microfon şi toată lumea e numai ochi şi urechi. Dar, stupoare, telespectatorii nu înţeleg nimic, căci protagoniştii interviului, în dorinţa de a termina repede treaba, „au uitat” să dea vântul mai încet. Şi uite aşa, realizările agronomului sunt acoperite de pocniturile auzite în difuzoarele tuturor oamenilor simpli (din popor) şi ţara merge mai departe. De vreo 15 ani tot încerc să înţeleg de ce „reporterul” îşi scoate „intervievatul” la „iarbă verde”, în bătaia vântului, pe lapoviţă şi ninsoare, când ar putea să stea liniştiţi la masă şi să discute aşa ani întregi. Răspunsul n-am reuşit să mi-l dau nici până astăzi. Nici n-am să pot atâta timp cât va exista stafia unuia care a condus ţara aproximativ 25 de ani, cât va exista stafia tonelor de porumb la hectar, stafia tonelor de grâu la hectar, stafia tonelor de sfeclă la hectar… Oameni buni, a venit vremea în România, zic eu, în care interviurile despre agricultură se pot face călare pe doi mânji albi aflaţi în alergare. Cu o singură condiţie, însă, să fie lăsaţi să vorbească doar caii… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
