Noua revoluţie românească a carei flacără fusese aprinsă departe de ţară de către flăcăii noştri plecaţi să cucerească America, pe care totuşi au învins-o, a fost în cele din urmă înăbuşită la loviturile de la 11 m de suedezi. Însă, ceea ce au realizat tricolorii pentru ţară în cele trei săptămâni, când au făcut milioane de oameni să-şi umfle pieptul doar pentru că sunt români, n-a reuşit toată floarea politicii româneşti de aproape cinci ani încoace. Aşa că, până una-alta, echipa de fotbal a României, un buchet de miniştri de externe, ar fi singura „formaţiune” care ar câştiga fără probleme mult trâmbiţatele alegeri anticipate. Şi pentru ca această mare echipă să poată trece de şocul provocat de eliminarea nedreaptă din sferturi, are nevoie de bucuria celor care îi aşteaptă de atâta vreme acasă. Şi ea va veni cu siguranţă în această dimineaţă, când vă invit, ca alături de mine, să le arătăm băieţilor că noi cei de acasă, am „suferit” pentru ca lor să le meargă bine acolo. În timp ce scriu aceste rânduri, vecinii noştri bulgari încearcă să zvâcnească pentru a putea să-i egaleze pe italieni, dar se aude fluierul final al francezului Quinou. Arbitrul care a refuzat o lovitură de la 11 m bulgarilor, la un henţ în careul italienilor făcut cu două mâini. Acum nu mai are însă nici o importanţă că francezul a furat cu mâinile italianului. Poate doar lacrimile de bucurie ale lui R. Baggio să mai spele niţel lumea fotbalului murdărită de unul ca acest Quinou sau englezul Philip Don. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
