Din vremea lui Pazvante Chiorul. Pedepse pentru căsătorii şi legături incestuoase

22 Ian 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Pedepse pentru căsătorii şi legături incestuoase

În rândul boierilor, căsătoriile se fac în jurul vârstei de 14-15 ani pentru fete şi 19-20 de ani pentru băieţi. Elena Văcărescu are numai 15 ani atunci când se mărită după banul Mihai Cantacuzino. La rândul său, boierul Cantacuzino îşi mărită fiica la 14 ani, în timp ce ginerele tocmai împlinise 19 ani, după cum reiese din document. Logodna se făcuse cu mult timp în urmă, cele două familii aşteptând până „la anul 1769, luna lui noiemvre” pentru ca bărbatul să împlinească vârsta de 19 ani şi pentru a se putea săvârşi căsătoria.

O căsătorie cu nepotrivire de vârstă între parteneri este imediat percepută drept ceva în neregulă, ca aceea între Safta Cantacuzino, măritată pentru a treia oară pe la 30 de ani cu Pantazi paharnic, la sfătuirea vărului ei, Costandin Dudescu. Iată cum vede banul Cantacuzino această alianţă: „s-a măritat pentru bogăţie, după un Pantazi paharnic, om bătrân, trecut peste ani 60, care peste 6 luni a murit”.

De altfel, numita jupâneasă trecuse prin alte două căsătorii, la 26 de ani (1732) este divorţată de primul bărbat, Barbu Văcărescu, la 33 de ani este văduvă după cel de-al doilea, logofătul Negel (1739). Putem presupune că s-a căsătorit pe la 33-34 de ani a treia oară cu Pantazi paharnic, diferenţa dintre cei doi fiind de aproape 30 de ani.

Pe de altă parte, biserica ortodoxă română interzice căsătoriile între rudele de sânge coborând până la a şaptea spiţă, oprite fiind chiar şi căsătoriile între rudele spirituale. Îndreptarea legii acordă un larg spaţiu înrudirii, luând fiecare caz în parte şi aplecându-se asupra celor mai mici detalii, deoarece legătura de „sânge amestecat iaste un păcat şi greşeală mai rea şi mai cumplită decât curvia”. De exemplu, doi copii botezaţi de acelaşi naş nu se pot căsători, întrucât ei sunt consideraţi fraţi, având acelaşi tată spiritual.

Pedepsele prevăzute în Pravilă merg până la pierderea vieţii, dacă păcatul este foarte grav, sau lăsarea împricinaţilor la voinţa judecătorului, dacă gradul de rudenie nu este atât de apropiat. În practică se observă că judecătorul are o mare libertate în judecarea acestui tip de pricini, indiferent de gravitatea păcatului comis. În Occident, în Franţa, de exemplu, endogamia are şi o importantă componentă consanguină.

Andre Burguiere explică practica căsătoriilor endogame consanguine, pentru Romainville, prin faptul că ţăranii percep rudenia numai până la veri din veri primari, cu alte cuvinte, ei nu dau aceeaşi importanţă gradelor de rudenie prohibite, aşa cum o făcea dreptul canonic. O altă explicaţie ar fi că ţăranul doreşte să rămână acasă, adică pe pământul lui şi cu cineva din comunitatea lui, şi din acest motiv se face apel mai totdeauna la dispensele de căsătorie acordate de către autoritatea ecleziastică.

În lumea ortodoxă acest tip de legături incestuoase există chiar dacă alianţele nu sunt foarte numeroase sau, mai bine zis, nu ajung să fie cunoscute decât atunci când sunt descoperite şi deferite justiţiei. Dispensele de căsătorie nu există, întrucât Biserica nu aprobă sub nici o formă o astfel de unire. Cu toate acestea, căsătoriile cu amestecare de sânge se fac, frecvente fiind cele între doi veri primari şi cele între doi fraţi cu două surori.

Aceste nunţi au loc prin înşelarea vigilenţei preotului local în faţa căruia se neagă rudenia sau prin celebrarea căsătoriei într-o altă parohie, unde tinerii nu sunt cunoscuţi sau peste Dunăre în cetăţile aflate sub jurisdicţie otomană. Dacă totuşi o asemenea căsătorie se face, Biserica intervine imediat ce este înştiinţată şi desface legătura considerată impură, aplicând pedepse severe preotului care a cununat fără să desfăşoare o cercetare, părinţilor şi tinerilor.

Alături de pedeapsa civilă se află şi una de natură canonică. După canoanele marelui Sfânt Vasile persoanele implicate în păcatul amestecării de sânge pierd dreptul de a se împărtăşi între 9 şi 20 de ani la care se adaugă alte pedepse mai grele sau mai uşoare în funcţie de voinţa judecătorului.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

Alte stiri din Carte

Ultima oră