Din vremea lui Pazvante Chiorul. Căsătorii forţate şi bătăi între soţi

10 Noi 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Căsătorii forţate şi bătăi între soţi


Deși „după Pravilă s-ar fi cuvenit jăluitorului pedeapsă, dar fiindcă și preotul l-au iertat au rămas împăciuit”, iată cum stinge mitropolitul Dositei un conflict izbucnit în iarna lui 1799 între Hrisant, brutarul din Răzvad, și preotul Hrisant din mahalaua Hanul lui Șerban Vodă, acuzat că întreține o realație amoroasă cu nora primarului. Dintre cei 200 de preoți, care apar în documente, mai mult de jumătate au fost iertați și repuși în funcție la câteva luni după caterisire, deși acuzațiile aduse unora dintre ei sunt destul de grave.


La rândul ei, populația știe să speculeze competența juridică a mitropolitului și se angajează de formă – „ca să scăpăm de căzuta pedeapsă am plecat capul”, recunoaște un acuzat. Căința și angajamentul dat nu sunt mai niciodată sincere, iar revenirea la tribunal în anii următori o demonstrează cu prisosință. Pedepsele par suportabile pentru oamenii secolului al XVIII-lea. De altfel, unele nici nu sunt duse până la capăt, iar executorii pot fi mituiți. Frica de pedeapsă nu este prezentă în mințile oamenilor.


La rându-i, țăranul știe să speculeze cu ușurință viciile sistemului și să se prevaleze de practicile pe care puterea prin consfințirea sa le-a transformat în „norme”. A-și face o zestre de pe urma unui bărbat devine o „normă” prin sancțiunea dată de Nicolae vodă Mavrogheni. El rezolvă acest tip de acuzații prin căsătorii forțate sau prin obligativitatea plății unei zestre din partea bărbatului considerat vinovat.


Ecoul acestei practici persistă patru ani mai târziu atât în mintea populației, cât și a judecătorilor care știu că „domnul Mavrogheni după cum îi era firea de atunci de cununa cu sila”. Și tot atunci judecătorii departamentelor propuneau și ei căsătoria forțată ca soluție pentru rezolvarea unui proces de seducție. Încurajate de această practică multe dintre fetele sărace o îmbrățișează, părinții, vecinii, prietenii sprijinindu-le în demersul lor. Unele căsătorii s-au destrămat după această domnie, dar practica a continuat, puterii fiindu-i foarte greu s-o mai controleze.


Cum poate Biserica să-i îndemne pe enoriași să trăiască în curățenie și să nu păcătuiască, din moment ce nu există responsabilitate individuală pentru faptele comise în fața judecății divine? Dumnezeu este mare, bun și iertător, așa cum se înfățișează și mitropolitul lor. Vor fi de ajuns câteva danii la sfârșitul vieții și păcătosul poate cumpăra un loc în rai și iertarea păcatelor. Dacă păcatele sunt mari, păcătosul ridică un schit sau o biserică și eventual se retrage la sfârșitul zilelor într-o mânăstire pentru a-și plânge păcatele.


Pe de altă parte, preotul trebuie să fie o persoană de încredere la care să apelezi în orice moment. De exemplu, Anastasia din mahalaua Sf. Gheorghe găsește un refugiu în casa preotului Ștefan, ori de câte ori este bătută și alungată de soțul ei. Popa Stan, duhovnic, povestește cum deseori a intervenit între Sima grecul și Anița, sfătuindu-l pe soț să nu mai bea și să nu-și mai bată soția; și tot de atâtea ori a salvat-o pe Anița din mâinile lui Sima, astfel încât acesta, nemulțumit, într-una din zile, l-a bătut, lovindu-l cu pumnii în văzul tuturor. Preotul este chemat de enoriași să le medieze diferitele conflicte cotidiene, iar mitropolitul îi recunoaște această calitate.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

Alte stiri din Carte

Ultima oră