Din vremea lui Pazvante Chiorul. A venit sulemenită și se duce terfelită

10 Mar 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. A venit sulemenită și se duce terfelită

Un proverb al lui Anton Pann surpide în acest tip de frumusețe o trăsătură comportamentală: „a venit sulemenită și se duce terfelită”. Explicația ține de maniera de prezentare în public. „se zice de aceia care folosesc într-un scop rău frumusețea lor”, adică de cei care înșeală prin înfățișarea chipeșă.

Doctorul Episcupescu le oferă femeilor o serie de rețete de „ape mirositoare” cu întrebuințări mai ales în menținerea frumuseții chipului, trupului, mâinilor, unghiilor, dinților, părului, etc. Mai întâi, o piele frumoasă trebuie să treacă printr-o perioadă de refacere: de pe obraz se scot negii, „coșii”, petele de vară, zbârciturile. Pentru fiecare neajuns există o rețetă și un mod de aplicare.

Apoi obrazul se împrospătează cu „apă de obraz”, un amestec de esențe din cele mai parfumate plante: trandafiri, soc, pelin, crin, căpșuni. Calitățile acestui preparat miraculos sunt multiple, lăudate fără oprire de doctorul Episcupescu:„scoate și curăță tina și albește pelița obrazului și dă față și lustru dă lumină, ferește coșitul și jupuitul obrazului, cum și petile de vară”.

Și așa cum fac și reclamele de astăzi, utilizarea se face în funcție de vârstă: tinerele până la 20 de ani pot aplica această apă doar o dată pe zi; cele de 30 de ani, de două ori pe zi; cele de 40 de ani pot utiliza apa de trei ori pe zi. În fruntea acestor leacuri se află „duhul crăiesii”, o rețetă complicată, cu apă de crăiasă, smirnă, sacâz, clei și camfor, care asigură frumusețea cucoanelor de cincizeci de ani. Nici buzele nu sunt uitate, căci vântul primăverii și frigul iernii le pot deteriora, doar „untul de ceară” le menține frăgezimea.

Nu doar obrajii, ci și mâinile se bucură de atenția doctorului. Albeața mâinilor este la mare preț. Așa că se caută, se scriu, se încearcă rețete pentru albirea mâinilor. Necesare, dacă ne gândim că în această epocă mâinile încă trudesc aproape zi de zi. Se începe cu „un săpun de moirea și supțierea albeței mâinilor”, care conține migdale amare, „săpun de cel bun”, smirnă, „cleiu de Mira”, miere albă, unt de trandafir, unt de Livant. Apoi se curăță unghiile, se ung cu „terepentin (terebentină) de Veneția” și se presară cu sacâz de vioară.

Creșterea părului se stimulează cu „muguri de plop, frunză de dafin, de rozmarin nemțesc, de ienupăr, sămânță de molotru”. Culoarea se poate alege: castraniul se obține cu apă de var, piatră-vânătă și apă de trandafiri, negrul se obține cu „cristaluri albe de argint silitros” topite în apă de trandafiri. Părul blond nu este încă la modă.

Chelboșilor li se promite păr cât mai mult dacă se ung cu leșie și apoi, de două-trei ori pe săptămână, folosesc o alifie din „untdelemn, unt de dafin, unt de alune, floare de pucioasă, praf de scrum de căpățână de câine arsă”. Apar chiar și rețete pentru păstrarea și îngrijirea pielii în timpul sarcinii, când vergeturile pun stăpânire pe pântece: untul de migdale este recomandarea doctorului Anastasie Fătu, în Manualul său pentru moașe. Așadar, bani să iasă, pe pielea credulilor! (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )

Alte stiri din Carte

Ultima oră