Vine primăvara! Cum va fi vremea în următoarele trei luni

20 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Vine primăvara! Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Regim termic în încălzire, cu valori medii ce vor ajunge și la 12 grade Celsius, şi precipitații excedentare. Aşa arată prognoza pentru intervalul februarie - aprilie 2017, publicată, vineri, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) şi citată de agerpres.ro.

În februarie, temperatura medie lunară va avea valori apropiate de normalul climatologic în regiunile sudice, sud-estice și local în cele vestice și, în general, sub normă în restul teritoriului. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru februarie este de—1 grad Celsius, fiind luate în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. Vor fi valori medii de temperatură de până la două grade Celsius în Banat, Oltenia și Dobrogea, respectiv de până la un grad Celsius, în Muntenia și Crișana.

Precipitațiile lunare vor avea, în general, o tendință spre excedent în centrul și local vestul țării, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice. Media multianuală a precipitațiilor este stabilită la 31,6 litri/metru pătrat, pentru luna februarie. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Maramureș (până la 57 l/mp), Oltenia (până la 55 l/mp), Crișana și Banat (până la 50 l/mp).

În martie, temperaturile medii lunare vor fi apropiate de normalul perioadei, în cea mai mare parte a teritoriului, dar posibil mai scăzute, local, în nord, centru și vest. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra, în martie, în zona Moldovei (între—1 grad și 5 grade) și Transilvaniei (între 0 și 5 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Oltenia, respectiv între 3 și 7 grade Celsius, respectiv în Banat, între 4 și 7 grade Celsius.

Cantitățile totale de precipitații se vor putea situa, în cea mai mare parte a țării, peste media climatologică în restul țării, stabilită la 38,3 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Maramureș (până la 60 l/mp), Oltenia (59 l/mp), Transilvania și Crișana (până la 54 l/mp) și Banat (53 l/mp).

În aprilie, valorile termice medii ale aerului se vor putea situa, în general, în apropierea mediei climatologice (9,3 grade Celsius). Temperaturile medii vor fi cuprinse între 5 și 11 grade Celsius, în Moldova. Valori pozitive, de până la 12 grade Celsius, se vor consemna în Banat, Oltenia și Muntenia.

Pe de altă parte, cantitățile totale de precipitații vor putea fi excedentare, cu precădere în regiunile nordice și centrale, peste normele perioadei, stabilite prin măsurători de specialitate la 51,3 l/mp. În zona Banatului, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 78 l/mp, în Oltenia la 75 l/mp, în Transilvania la 70 l/mp, în Crișana la 69 l/mp și în Maramureș la 65 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră