Curtea de justiţie a UE a decis: pachete de ţigări uniformizate

04 Mai 2016 | scris de Magda Marincovici
Curtea de justiţie a UE a decis: pachete de ţigări uniformizate

Curtea de justiţie a Uniunii Europene a validat, miercuri, directiva Uniunii Europene privitoare la ţigări, respingând, astfel propunerile, susţinute de Polonia şi o companie producătoare americană, legate de interzicerea aromelor, cum ar fi mentolul, şi uniformizarea pachetelor.

Curtea de justiţiei a UE confirmă, de asemenea, noile dispoziţii luate de legislatorul european în sensul că avertismentul privitor la efectele tutunului asupra sănătăţii trebuie să fie lizibil, inclusiv după deschiderea pachetului. Este un avertisment sub forma unui mesaj şi o fotografie color,  care trebuie să ocupe 65% din suprafaţa exterioară, pe ambele feţe ale pachetului, potrivit reglementării Uniunii Europene. Cea mai înaltă curte europeană de justiţie consideră că interzicerea oricărui mesaj pe etichete sau ambalajul exterior care contribuie la promovarea şi incitarea consumului de tutun este de natură să-i protejeze pe consumatori.  Statele membre, precizează curtea, au posibilitatea de a menţine sau a luat noi măsuri, dar numai în privinţa aspectelor care nu sunt în consens cu directiva.

Curtea de justiţie a UE susţine interzicerea ţigărilor mentolate, care, prin aroma lor agreabilă  stimulează creşterea consumului, ceea ce este contrar luptei împotriva tabagismului şi dependenţei. Polonia a contestat această interdicţie.

Legislatorul are dreptul să impună asemenea reglementări, deoarece legislaţia poloneză în această materie nu este diferită, spune Curtea, în ciuda ridicării limitei de vârstă pentru consumul de ţigări metolate şi avertismentelor inscripţionate pe pachete.

În fine, Curtea a validat regimul special, aplicabil ţigărilor electronice, în special în privinţa nivelului limită de nicotină la 20 de grame pe milimetru, inclusiv o serie de obligaţii şi interdicţii legate de informare şi promovare. 

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră