Timişoara: Femeia despre care se credea că fusese răpită a fost găsită moartă

15 Feb 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Timişoara: Femeia despre care se credea că fusese răpită a fost găsită moartă

Maria Budeanu, timișoreanca dispărută luni și căutată cu disperare de familie, a fost găsită moartă miercuri dimineață. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost descoperit în puțul liftului folosit de angajații Centrului Comercial Bega, unde victima era angajată ca bucătăreasă.

Fiul femeii, în paralel cu polițiștii, și-a căutat mama, iar miercuri dimineață a primit informația că femeia ar fi ajuns în centrul Timișoarei, fiind surprinsă de o cameră de supraveghere în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni amplasată în fața Catedralei Mitropolitane, relatează tion.ro. A mers apoi la locul de muncă al mamei sale, un restaurant din incinta Centrului Comercial Bega.

Şeful femeii a spus să se verifice puțul liftului cu care se face aprovizionarea și este folosit și de angajați. El a povestit  familiei că liftul era defect și se blocase între etaje. Chiar şi aşa, după spusele angajaților, ușile liftului se deschideau și este foarte posibil ca Maria Budeanu, din cauza întunericului, să nu fi observat acest lucru și a pășit în gol.

Polițiștii fac investigații la faţa locului pentru a afla cu exactitate cum s-a produs nenorocirea. Maria Budeanu era dispărută încă de luni, atunci când a plecat spre serviciu, însă nu a mai ajuns la locul de muncă și nici acasă. Membri familiei suspectau inițial o răpire după ce au aflat că femeia îi povestise unei prietene că a fost urmărită și că vineri ar fi fost abordată pe stradă de un individ care i-a făcut avansuri.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră