Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea: Conflict între doi chirurgi. Unul dintre medici este la reanimare

16 Ian 2016 | scris de Magda Marincovici
 Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea: Conflict între doi chirurgi. Unul dintre medici este la reanimare

Un conflict violent între doi medici a izbucnit sâmbătă la Secția de Chirurgie a Spitalului de Urgență din Râmnicu Vâlcea, unul dintre aceștia fiind rănit.

 

"Am fost solicitați să intervenim la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea unde a avut loc un conflict violent între doi medici chirurgi, C.P. și E.B., în urma căruia unul a necesitat intervenții chirurgicale. Procuratura a preluat cercetarea cazului și vom reveni cu detalii pe parcursul anchetei", a declarat sâmbătă, pentru Agepres purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Se pare că, în cursul zilei de sâmbătă, între medicii chirurgi Constantin Ploscaru și Emil Bărbulescu a avut loc un conflict în privința folosirii sălii de operație. Astfel, medicul Emil Bărbulescu și-a manifestat intenția de a opera un pacient care ar fi fost diagnosticat cu HIV pozitiv, fapt care l-a nemulțumit pe colegul său Constantin Ploscaru.

 Ploscaru a intrat în sala de operații și i-a cerut lui Bărbulescu să sisteze de urgență intervenția. Acesta a refuzat, iar, după un schimb de replici, Ploscaru ar fi luat un bisturiu cu care și-a înjunghiat lângă carotidă colegul, au explicat sursele.

Medicul Bărbulescu a fost de urgență intubat și se află la reanimare, în timp ce Constantin Ploscaru este audiat, au precizat sursele citate.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră