Sfântul cu Trup omenesc și Aripi de Arhanghel- Ioan Botezătorul

07 Ian 2024
Sfântul cu Trup omenesc și Aripi de Arhanghel- Ioan Botezătorul

Suntem în ziua Botezului Domnului, trecând prin apele tulburi ale momentului istoric care rănește Țara Sfântă astăzi, spre Betania cea de dincolo de Iordan. Este locul prin care Iosua a trecut poporul lui Israel în chip minunat, încheind astfel robia egipteană și, în fapt, nașterea poporului liber al lui Israel. Multe secole mai apoi, profetul Ilie și ucenicul său, Elisei, își făcuseră tabără în preajma Iordanului și îl traversară. Ilie vindecă un lepros și face să plutească pe apa Iordanului o bucată de fier- fie ea și o așchie, era mult- și în mod tradițional o micuță colină de lângă această Betanie (casă de oaspeți, asemeni celei de lângă Ierusalim, cunoscută prin învierea lui Lazăr) a fost identificată drept locul unde s-a deschis cerul și o căruță de foc a ridicat la cer pe Ilie, profetul cel neînfricat. E locul în care Dumnezeu trecuse peste profeții Săi asemeni unui vârtej de vânt (2 Regi 2.1-11). Acolo, la aproape mii de ani după, Ioan Botezătorul își desfășura viața sa ascetică, pregătindu-se să întâmpine pe Mesia, Mielul lui Dumnezeu venit să ridice păcatele lumii. Începe misiunea sa unde Ilie o încheia pe a sa. Cerul deschizându-se ca să putem înțelege, ca să putem cuprinde adevărul Împărăției lui Dumnezeu.

Oare pentru că-i seamănă lui Ilie în propovăduire, Biserica a ales să-i dăruiască în loc de un car de foc aripile de Foc sângeriu ale unui Arhanghel? Mai cu seamă că Domnul Hristos Însuși îl amintește zicând: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11.11) numindu-l direct: el este Ilie, cel ce va să vină” (Matei 11. 14). Cu alte cuvinte în Ioan e reflectarea totală a misiunii lui Ilie. Morțile nu seamănă, la prima vedere. Moise, de veșnică și binecuvântată amintire, moare înainte ca poporul pentru care a rupt apele Mării Roșii în două  să treacă Iordanul sub conducerea lui Iosua. Poporul care avea să cunoască Țara Promisă nu-i va uita. Ilie poartă la cer, pentru prima dată, trup omenesc neodihnit, ca o promisiune a Înălțării, dar Elisei trece apa Iordanului pe mantaua sa, ca o promisiune a călcării pe ape la vreme de furtună. Ioan surprinde în profilul său pe Moise, fără să poată privi zorile Învierii. Pe Iosua, trecând poporul prin Iordan, cerându-i pocăință pentru a primi iertare de păcate. Pe Ilie pentru că deschide cerurile și coboară cu rugăciunea peste apa Iordanului puterea de a rodi nădejdea Împărăției. Ba chiar îndrăznesc să spun că tot asemeni lui Ilie a mărturisit împotriva idolatrizării credinței și idolatrizării autorității câte vreunui lider trecător. Lui Elisei îi seamănă pentru că pune pe Iordan semnul prezenței sale, îl trece pe mantia unei tradiții care aștepta Venirea lui Mesia. Este așadar împlinirea gesturilor și așteptărilor profetice. Este acela care pregătește căile Domnului în pustie...

Locul Botezului – numit azi Tell al-Karrar sau Colina lui Ilie- și-a aflat identitatea ca atare abia în anii 1996-1997. O recunoaștere științifică, arheologică. Cercetătorii au început săpăturile în Wadi al-Karrar pe la 1881 prin descoperirea unui Izvor ce murmura în apropierea Văii Iordanului (R. Conder). Azi se vede că tradiția, atât de înjurată astăzi de vânzătorii de dulcegării, a avut dreptate. An după an s-au pus în valoare urme de basilici și locuri de pelerinaj, un loc cu grote care circumcid terasa colinară și în care viața monahală a pulsat vizibil veacuri. Îndrăznesc să spun că ochii tradiției au văzut cu mult înainte ca ochii științei să înțeleagă, să aducă argument.

Ioan Botezătorul este în acest sens dovada vie a mesianității Domnului Hristos și o împlinire a Scripturii. El vede pe Mântuitorul ca Miel al lui Dumnezeu venit să ridice păcatele lumii, dar și smerenia, adâncul de smerenie prin care face astăzi să izvorască Iordanul din fiecare picior de Sfântă Masă a fiecărui Altar. Vede. Știe. Înțelege. Mărturisește. Moare. Pentru că știe că El Este Învierea. Că poate să se așeze liniștit în albia așteptării Împărăției pentru că ea este prezentă. Este El, Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat. Nu privește peste umăr cu mânie, nu caută să argumenteze, nu aduce dovezi. Mărturisește. Își pierde capul din ura celor care calcă Tradiția și o dezbracă de adevăr ca să-și hrănească orgoliile. Se lasă ucis cu seninătatea celui care știe că nu are nici o vină. Știe că îl  iubește pe Dumnezeu-Omul căruia nu-i este altceva decât vestitor. Om-Aripă pentru Dumnezeu-Înviere.

Priviți spre icoana lui și înțelegeți. Cel care asumă Vestirea Învierii nu o vede, dar o poartă cu sine în cele mai de jos ale pământului, în locuința morților. Lor le spune că vine Cel ce este Învierea. Cheia este pocăința, care apropie Împărăția. O împărăție în care viețile noastre poartă valoare mărturisirii. Și cer mărturisirea. Iar iertarea adusă de Hristos întoarce apele Iordanului către viețile fiecăruia dintre noi. Glasul Domnului peste ape...

 

Părintele Constantin Necula - tribuna.ro

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră