Românca Anca Stuparu, NOMINALIZATĂ pentru “Gala Excelenței Românești”, care se va desfășura în noiembrie 2024 la Valencia

18 Sep 2023 | scris de Mara Răducanu
Românca Anca Stuparu, NOMINALIZATĂ pentru “Gala Excelenței Românești”, care se va desfășura în noiembrie 2024 la Valencia Galerie foto (2)

În cadrul campaniei românilor de excelență din afara granițelor, Anca Stuparu este nominalizată pentru “Gala Excelenței Românești”, ediția a IV-a,  care se va desfășura în noiembrie 2024 la Valencia. Anca Stuparu a fost invitata emisiunii "Românii de pretutindeni", difuzată la Radio România Actualități și moderată de Luminița Voinea. Inițiativa aparține Organizației non-profit “El Occidente Rumano”, care editează de peste 12 ani, fără întrerupere, publicația independentă de limba română, Occidentul Românesc, condusă de o altă româncă de excepție, Kasandra Năsăudean.

Sub genericul “Români de cinci stele”, scriitoarea Anca Stuparu - dar și clinician specialist în Medicina de Urgență și Sănătatea femeilor la New York, care locuiește în Statele Unite din 1998 - a vorbit despre ce  întâmplare frumoasă a ființei sale a făcut să împreuneze bănățeanca din ea cu spiritul new-yorkez, cel care a conturat și a dat sens unui alt vis: medicina.

Anca Stuparu este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, secția franceză-germană. De aici pasiunea pentru scris. 

 

"Am avut parte de oameni extraordinari, cu o viziune analitică, care mi-au arătat metaforic, la răscruci, pe aici este drumul"

 

Luminița Voinea: În spatele fiecărui om se află o poveste, un destin. Povestea doamnei Anca Stuparu este aceea a omului care nu uită niciodată de unde a plecat. Ce anume v-a marcat în drumul dvs. de la Lugoj, apoi la Universitatea de Vest din Timișoara până la New York, acolo unde s-a conturat un alt vis: medicina?

Anca Stuparu: Vă mulțumesc pentru invitația la Radio România Actualități. Nu pot să nu remarc frumusețea plastică a primei dvs. întrebări, ‘ce anume v-a marcat drumul?’ și vă destăinui că am avut parte de oameni extraordinari, cu o viziune analitică, care mi-au arătat metaforic, la răscruci, cu un deget de lumină, pe aici este drumul. În primul rând, aș aminti-o pe străbunica mea, care m-a crescut lângă Lugoj, la Topolovățu Mare, pe bunica, de curând a împlinit 97 de ani, părinții mei, profesorii de la Școala Generală din Orșova, primii mei colegi din clasele I - VIII, cu care m-am reîntâlnit după 31 de ani, împreună am scris ‘Povestirile unor școlari zvăpăiați. Amintiri pandemice’, dascălii de la Colegiul Național Bănățean Timișoara, prietenii de liceu, profesorii de la Universitatea de Vest, iar în Statele Unite, din fireasca căutare a oricărui migrant ne-am revenit după o întâlnire providențială cu părintele profesor Gheorghe Calciu-Dumitreasa și dumnealui m-a îndrumat spre o carieră medicală.

 

"Niciodată nu m-am simțit că aparțin în totalitate Americii"


Luminița Voinea: Cum s-a întrepătruns spiritul bănățean cu cel New York, pentru că în voce simt accentul dvs. puternic bănățean. Cum a fost adaptarea? Care au fost primii pași către medicină?

Anca Stuparu: Aici am să vă răspund cu un citat scris de prietena mea, jurnalistă, Daciana Branea, pe coperta primei mele cărți de poezie, apărute la Timișoara, la Editura Brumar. Daciana spunea că 'Anca Stuparu are o dublă identitate: de bănățeacă prin origine și proiecție nostalgică și new-yorkeză prin elecțiune. Continuă să scrie în română deși e fluentă în alte patru limbi.

Are în plus o dublă identitate profesională, a absolvit Literele la Timișoara, iar peste ani, ‘nel mezzo del cammin al vieții sale’, s-a reinventat ca profesie într-un mare spital din New-York’. Probabil că aici e o întrepătrundere între cele două identități. Niciodată nu m-am simțit că aparțin în totalitate Americii. Inevitabil, sunt la bază făcută din plămada pământului românesc și duc cu mine identitatea românească pe care încerc să o transmit și s-o conturez oriunde aș fi.

 

"Nu pot să nu vă spun că băiatul meu preferă modelul școlii medicale românești"

Luminița Voinea: Viața v-a purtat tocmai în Statele Unite ale Americii, la New York. Sunteți acolo în calitate de clinician ce practică medicina. Care sunt cele mai importante realizări ca medic în Statele Unite și cum sunt priviți medicii români acolo, la New York? Cum ați fost primită dvs. în breasla medicală?

Anca Stuparu: Fiecare zi în spital și în clinică e o bucurie imensă, e o realizare în sine. Fiecare femeie pe care o primesc în camera de urgență și o las plece după tratament acasă, pentru că se simte mai bine, e o mare realizare. Medicii români sunt prezenți în spitalele din Statele Unite, în New-York în special, în clinici, sunt recunoscuți, sunt respectați. Am foarte mulți prieteni care au făcut medicina în România și profesează aici cu mult succes, în spitale de top, nu doar din New-York, ci din Statele Unite. Nu pot să nu vă spun că băiatul meu aplică în această perioadă la universități de medicină din România, pentru că preferă modelul școlii medicale românești.

 

"Pe lângă zilele în care văd pacienți în clinică și spitalul e o mare sursă de inspirație pentru scrieri"

Luminița Voinea: Asta spune totul despre relațiile dvs. cu România și despre școala medicală românească. Sunteți specialist în sănătatea femeilor, obstetrică și ginecologie și foarte interesant, aveți un titlu de ambasador cultural obținut cu ceva timp în urmă pentru activitatea de excepțională dăruire la spitalul din Spanish Town, Jamaica. Asta înseamnă că o parte din viața dvs. este acolo, la spital?

Anca Stuparu: Așa este, experiența în spitalul Spanish Town din Jamaica a fost unică. Am participat împreună cu medici, asistente, psihologi și personal auxiliar voluntar, e o misiune medicală umanitară, caritabilă. E foarte adevărat că o parte din viața mea o petrec în spital, fac gărzi în urgență. Pe lângă zilele în care văd pacienți în clinică și spitalul e o mare sursă de inspirație pentru scrieri.

 

Luminița Voinea: Dincolo de acest mesaj umanitar care va rămâne peste generații, care este mesajul pe care ați vrea să-l lăsați în mintea și inima cititorilor dvs.? În ce vă regăsiți mai mult, în proză sau în poezie?

Anca Stuparu: Cu certitudine, în poezie mă regăsesc cel mai bine și cel mai mult. Mesajul pentru cititor e mai degrabă o invitație de a-și retrăi copilăria printre poveștile scrise de noi. "Povestirile unor școlari zvăpăiați. Amintiri pandemice" sunt povești în care, fiecare din generația actuală și din generațiile noastre se pot regăsi într-una din povestiri.

 

"Cartea a fost scrisă în plină pandemie, când toți eram închiși în diferite colțuri de lume"

 

Luminița Voinea: Pentru că ‘Povestirile unor școlari zvăpăiați. Amintiri pandemice’, cartea semnată de dvs. și publicată la Editura Curtea Veche este despre bucuria de a respira din nou copilăria, ce amintiri v-au rămas intacte într-un colț de suflet despre care ați simțit nevoia să scrieți?

Anca Stuparu: Cu foștii mei colegi de școală generală, am decis împreună să păstrăm doar amintirile hazlii. Cartea a fost scrisă în plină pandemie, când toți eram închiși în diferite colțuri de lume. E scrisă terapeutic, e un mecanism de apărare la o realitate fără precedent, căreia nu știam să-i facem față altfel. Am simțit cu toții nevoia de un refugiu pentru o realitate protectoare și bună, într-un spațiu matern, dacă vreți, în care nu ți se poate întâmpla nimic, în copilărie. Astfel, regăsindu-ne după mai mult de trei decenii, am început a rememora amintiri vesele din anii de școală generală, împreună scriind.

 

"Mi se pare absolut o crimă să nu vorbești românește, să nu-ți înveți copiii limba maternă"

 

Luminița Voinea: În virtutea talentului pe care îl aveți și a măiestriei pentru cuvântul scris, cum ați descrie relația pe care o aveți cu țara natală, România?

Anca Stuparu: Consider România și cred cu tărie că e plămada din care am fost zămislită, e un dor al locului, al pământului pe care îl ai perpetuu în orice colț de lume ai fi. Am mai spus într-un interviu anul trecut, când am fost în România și de câte ori am șansa o spun, că mi se pare absolut o crimă să nu vorbești românește, să nu-ți înveți copiii limba maternă, să uiți de unde vii, să-ți anulezi identitatea.

Cât pot de des mă întorc în România, în casă vorbim exclusiv românește, băiatul meu, născut la New York, nu doar vorbește română, dar vorbește și dialect bănățean, să se înțeleagă cu străbunica lui când merge lângă Timișoara, la Topolovățu. Așa cum am spus de atâtea ori, sunt absolut impresionată și cutremurată de imnul aromânilor, “Părinteasca dimândare”, care e practic un blesten pentru cei care își uită limba și nu o transmit generațiilor următoare.

 

Anca Stuparu, o lume între medicină și literatură

  • Anca Stuparu s-a născut la 31 martie 1974 la Lugoj, în județul Timiș.Absolventă a Universitățiide Vest din Timișoara, secția Franceză-Germană, Anca Stuparu locuiește în Statele Unite din 1998.
  • Debutul său literar a fost în 1998, în Revista de Literatură și Spiritualitate  RomânoAmericană Lumină Lină. A publicat în revistele Scrisul Românesc, Matricea Românească și Orizont.
  • În Statele Unite, Anca a publicat poezii în revista Humanities, iar în Canada în Observatorul Cultural.
  • În Noiembrie 2018, a publicat la Timișoara volumul bilingv de poezie De pe alt mal/From Another Shore. Poeziile ei fac parte din Antologia bilingvă a lui Daniel Ioniță Poezia Românească de la Origini până în Prezent.
  • A publicat la Editura Curtea Veche Publishing cartea ,,Povestirile unor şcolari zvăpăiaţi. Amintiri pandemice”, toate veniturile obţinute din vânzarea cărţii fiind donate Fundaţiei HOSPICE Casa Speranţei, pentru a veni în sprijinul copiilor cu boli incurabile.

 

INTERVIUL INTERGRAL POATE FI CITIT PE www.romania-actualitati.ro!

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră