Restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui până la 15 august

28 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui până la 15 august

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat vineri că începe reparaţii asfaltice pe Autostrada Soarelui, A2,  care vor dura până la 15 august, motiv pentru care se vor institui restricţii de circulaţie.

Astfel, conform CNAIR, pe sectoarele cuprinse între km 145+068 – km 145+635 (pod Borcea) și km 157+800 – km 159+370 (pod Cernavodă) se vor executa lucrări de reparații asfaltice până la data de 15.08.2017.

Lucrările sunt executate noaptea, în intervalul orar 22:00 – 06:00, în zilele de luni, marți, miercuri și joi. Cu toate acestea, pe sectoarele de drum menționate, circulația se desfășoară restricționat, pe o singură bandă.

Rugăminţi pentru plata taxei de pod

CNAIR reaminteşte, totodată, că pentru circulația pe podurile peste Dunăre între Fetești și Cernavodă, situate pe autostrada A2, tariful de trecere trebuie plătit, dacă cineva a crezut cumva că e gratis.

Astfel, CNAIR "roagă utilizatorii să achite tariful de trecere și să evite încasarea amenzii contravenționale". Iar dacă preferă să achite prin SMS "sunt sfătuiți să aibă o atenție sporită la datele pe care le introduc, în special la corectitudinea numărului de înmatriculare".

Compania mai recomandă conducătorilor auto ca "achitarea tarifului prin SMS să nu se realizeze în timp ce conduc vehiculul, existând riscul major de producere a unor evenimente rutiere nedorite, cu posibile consecințe dezastruoase, până la pierderea de vieți omenești. Pentru evitarea unor astfel de accidente, utilizatorii sunt sfătuiți să oprească în locurile special amenajate amplasate de-a lungul autostrăzii A2".

Chiar dacă legislația permite plata taxei, inclusiv după tranzitarea podurilor de la Fetești și Cernavodă, până la ora 23.59 a zilei următoare efectuării trecerii, reprezentanţii CNAIR recomandă totuşi, "să nu fie practicată plata retroactivă, existând numeroase situații în care utilizatorul uită să facă plata, caz în care se va aplica amenda contravențională prevăzută de lege, în cuantum de 10 ori valoarea tarifului și cu posibilitatea achitării a jumătate din minim, respectiv de cinci ori valoarea tarifului, în termen de 48 de ore de la primirea sancțiunii".

Şi vă mai reaminteşte CNAIR că "plata retroactivă a tarifului de trecere nu se poate realiza la punctul de plată amplasat pe banda marginală de trecere identificată prin înscrisul „cash”.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră