Ambasadorul Vaticanului a sosit la București

11 Ian 2016 | scris de Magda Marincovici
Ambasadorul Vaticanului a sosit la București
 
"Cei doi oficiali au subliniat relațiile diplomatice foarte bune între România și Sfântul Scaun, precum și disponibilitatea pentru o cooperare aprofundată, inclusiv la nivel sectorial", precizează MAE.
Mons. Maury Buendía a fost numit Nunțiu apostolic în România (Ambasador al Vaticanului) de către Papa Francisc pe 5 decembrie 2015. Duminică, 17 ianuarie 2016, noul Nunțiu Apostolic va fi prezentat credincioșilor catolici din București în Catedrala Sf. Iosif, în cadrul Sfintei Liturghii de la 10.30, prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București. 
 
Mons. Miguel Maury Buendía s-a născut la Madrid, în Spania, la 19 noiembrie 1955. A fost hirotonit preot la 26 iunie 1980 şi încardinat în Arhidieceza de Madrid. A obţinut licenţa în Teologie Dogmatică la Universitatea din Salamanca (1985) şi doctoratul în Drept Canonic la Universitatea Pontificală San Tommaso, din Roma (1987). A intrat în Serviciul diplomatic al Sfântului Scaun în iulie 1987, activând ulterior ca secretar la Nunţiaturile Apostolice din Ruanda, Uganda, Maroc şi Nicaragua (1987-1996), consilier la cele din Egipt, Slovacia, Macedonia şi Irlanda (1996-2004), iar din 2004 a lucrat în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, în Secțiunea pentru Relațiile cu statele. 
 
În 2008 a fost numit Arhiepiscop titular de Italica și Nunțiu apostolic în Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan și consacrat episcop în iunie același an, în Bazilica Santa Maria Maggiore, din Roma. 
Mons. Maury Buendía vorbeşte, în afară de spaniolă, limbile engleză, italiană, franceză și slovenă.
 
Funcția de Nunțiu Apostolic în România era vacantă din iulie 2015, după retragerea Mons. Francisco-Javier Lozano, Nunțiatura fiind condusă în această perioadă de către Mons. Baudouin Biajila Muankembe, Însărcinat cu Afaceri a.i.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră