Maifestări ȘOCANTE în județul Harghita. Maghiarii au aprins focuri la hotarele "Ţinutului secuiesc", au intonat imnul Ungariei și au citit PROCLAMAȚIA DE AUTONOMIE

25 Oct 2015
Maifestări ȘOCANTE în județul Harghita. Maghiarii au aprins focuri la hotarele
Consiliul Național Secuiesc solicită din nou autonomia teritorială pentru maghiarii din zona „Ținutului secuiesc”. Zeci de focuri au fost aprinse, sâmbătă seara, în 28 de localități ale județului Harghita, în cadrul unei acțiuni prin care s-a dorit „luminarea hotarelor Ținutului secuiesc” și s-a solicitat autonomie teritorială pentru maghiarii din zona respectivă.

Manifestarea, organizată de Consiliul Național Secuiesc (CNS), a început concomitent în toate cele 28 de localități din Harghita, dar și în alte câteva zeci din Covasna și Mureș, a cuprins o slujbă religioasă, în unele localități discursuri și programe folclorice, s-a intonat imnul Ungariei și cel secuiesc, după care s-au aprins focuri de tabără ori lanterne, faruri de la autoturisme și reflectoare.

Cu această ocazie, s-a dat citire unei proclamații semnată de președintele CNS, Izsak Balazs, în care se arată că viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat decât „ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale firești, formate în cursul istorie’.

În proclamație se mai precizează că prin această acțiune secuii doresc să aducă la cunoștința Guvernului României și lumii întregi că vor să dispună de dreptul lor de autodeterminare și solicită autonomie teritorială.

‘Dorim, prin acest mod, să aducem la cunoștința Guvernului României, dar și a întregii lumi, că ținutul secuiesc există și dorim să accentuăm din nou aspirația noastră istorică formulată cu ocazia Adunării Naționale a Secuilor de la Ditrău: vrem să dispunem de dreptul nostru de autodeterminare, iar în baza acestui drept solicităm autonomia Ținutului secuiesc, în cadrul statului Român!’, se arată în proclamația menționată.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră