Iohannis a promulgat legea salarizării bugetarilor. Ce obiecţii are şi ce sfătuieşte PSD

28 Iun 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Iohannis a promulgat legea salarizării bugetarilor. Ce obiecţii are şi ce sfătuieşte PSD

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar anunţul privind această decizie este însoţit, surprinzător, de unele obiecţii şi sfaturi pentru PSD.

De obicei, comunicatele preşedintelui Iohannis privind promulgarea unor legi sunt seci, în care anunţă doar semnarea decretelor de promulgare. Doar în cazul întoarcerii unor legi în Parlament sau sesizării CCR, comunicatele sunt mai elaborate.

Comunicatul de miercuri privind promulgarea legii salarizării bugetarilor conţine nu numai anunţul în sine, ci şi o serie de obiecţii şi sfaturi, pe care, în mod normal, le-am fi regăsit dacă legea era trimisă Parlamentului pentru reexaminare. De asemenea, şeful statului ţine să precizeze că legea e asumată de PSD şi e responsabilitatea pesediştilor şi a ALDE să nu producă efecte economice negative.

"Președintele Klaus Iohannis susține necesitatea de creștere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechitățile și disfuncționalitățile salariale. În același timp, Președintele României susține necesitatea unei creșteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivațiile adecvate și performanțele necesare din partea tuturor beneficiarilor.
Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la nivel guvernamental și parlamentar, de către Partidul Social Democrat, ca parte esențială a programului de guvernare al actualei coaliții politice. În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată și să concilieze obiectivul de creștere a salariilor cu cel de păstrare a stabilității macroeconomice și bugetare a României.
Președintele României atrage atenția că aspectele problematice ale legii se impun a fi corectate de Guvern și Parlament de-a lungul perioadei de aplicare a legii. Coaliția aflată la guvernare are obligația să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie și implicații negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate și Creștere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB.
Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele. Orice ajustări ulterioare, menite să asigure spațiul bugetar destinat salarizării, trebuie să fie făcute în mod transparent, credibil și responsabil, fără a fi afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei, respectiv investițiile și proiectele de infrastructură asumate la nivel guvernamental", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră