Autorul incendierii magazinului românesc din Norwich este încă liber

17 Iul 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Autorul incendierii magazinului românesc din Norwich este încă liber

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, împreună cu ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, a mers vineri în vizită la Norwich pentru a discuta cu autoritățile locale despre măsurile luate după atacul din 8 iulie și pentru a se întâlni cu românii care deţin magazinul incendiat.

În urma acestui incident, comunitatea locală a ieşit în stradă în semn de solidaritate cu familia de români şi a strâns bani pentru a o ajuta. "Până la urmă, o întâmplare absolut nefericită, un om probabil dezaxat care a vrut să dea foc acestui magazin s-a transformat într-o demonstrație absolut impresionantă de solidaritate, de toleranță, într-un semnal, cred, la nivelul întregii societăți britanice că românii sunt bine primiți și sunt integrați în societatea britanică, ceea ce este un lucru pozitiv", a declarat Dan Mihalache.

Conform unui comunicat al Ambasadei României în Marea Britanie, Dan Mihalache a discutat cu autorităţile locale, inclusiv cu lordul primar din Norwich şi reprezentanţi ai Poliţiei Norfolk, cărora le-a transmis îngrijorarea autorităților române și a comunității românești din UK privind creșterea numărului incidentelor ce vizează cetățeni europeni.

Autoritățile locale au subliniat însă că Norwich este un oraș sigur, tolerant și divers, iar manifestări de tipul incidentului din 8 iulie sunt izolate și condamnate, în egală măsură, de autorități și comunitatea locală.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră