Îmbolnăvire suspectă a ministrului Energiei. Anchetă privind manipularea pieţei de energie

31 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Îmbolnăvire suspectă a ministrului Energiei. Anchetă privind manipularea pieţei de energie

Ministrul Energiei, Toma Petcu, se află în spital pentru maximum două săptămâni. El s-a internat acum două zile pentru o afecţiune vindecabilă, dar care necesită spitalizare. Îmbolnăvirea ministrului şi internarea sa în spital coincide cu declanşarea unor anchete ale ANRE şi Consiliul Concurenţei privind manipularea pieţei de energie. Anterior, în timpul ultimului val de ger, ministrul declarase că România este în pragul unei crize energetice.

Teodora Mețiu, consilier personal al ministrului Energiei a declarat pentru agerpres.ro că Petcu "este internat într-un spital din România pentru un tratament de scurtă durată. Este o afecțiune superficială, vindecabilă, care, din păcate, necesită un tratament intraspitalicesc. Fiind un tratament de scurtă durată, se va întoarce în scurtă vreme la birou, într-o săptămână jumătate, maximum două". Ea a mai spus că ministrul s-a internat în spital în urmă cu două zil, iar atribuţiile sale au fost preluate de secretarul de stat Robert Tudorache.

Conform Agerpres, reprezentanții ANRE au declarat că analizează două tranzacții suspecte încheiate pe OPCOM, operatorul pieței de energie electrică. "ANRE este în discuții în acest moment cu Consiliul Concurenței pentru a analiza aceste tranzacții. Președintele ANRE a luat legătura cu cei de la Consiliul Concurenței ca, împreună, să desfășurăm o investigație în legătură cu aceste contracte", au spus oficialii reglementatorului.

La rândul lor, oficialii Consiliului Concurenței au confirmat că participă, alături de ANRE, la analiza acestor informații. ANRE a demarat ancheta în urma unei sesizări potrivit căreia contractele ar fi fost încheiate la un preț mai mare decât ar fi normal.

România a înregistrat în zilele de 15 și 23 ianuarie 2017 cel mai mare preț al energiei din Europa, ajungând la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh, potrivit datelor de pe site-ul bursei de energie OPCOM, operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România.

Cel mai mare preț în această lună din Europa s-a înregistrat în Ungaria, respectiv 300 de euro pe MWh. Din datele de pe site-ul OPCOM mai reiese că prețul mare de pe piața spot a bursei de energie OPCOM nu este cauzat de un deficit de energie.

Conform unor surse din domeniul energetic citate de hotnews.ro, "piaţa energiei a mers brici, chiar şi în perioada de ger năpraznic. A fost excedent de energie şi am avut loc şi de exporturi", informaţie confirmată de şeful ANRE, Niculae Havrileţ: "Nu a fost vorba că nu a mers piaţa. Am avut flux. Am avut exces de 15% care a fost exportat".

Dacă nu au fost probleme pe piaţa energiei, de ce s-a vorbit despre o criză energetică? 

Pe 9 ianuarie 2017, ministrul Energiei Toma Petcu spunea că România se afla într-o "situaţie delicată", motiv pentru care a fost nevoita să refuze Bulgaria, care ar fi cerut ajutor de urgenţă pe furnizarea de energie electrică. Pe 10 ianuarie 2017, Toma Petcu a spus că este ingrijorat de situaţia de pe Dunăre, ceea ce ar putea provoca probleme în producerea de energie hidro. Ulterior, s-a dovedit că debitul Dunării nu a scazut sub 2.000 mc/secunda. Pe de alta parte, ministrul recunostea ca nu au existat probleme de productie, chiar daca s-a ajuns la un consum foarte mare de energie. Dimpotriva, ar fi existat un excedent de 400 MW, care s-a dus la export. In aceeasi zi, ministrul a spus ca "stocul de carbune in mine este unul foarte bun", dar ca ar fi ceva probleme cu transportul lui catre centrale. Atunci, nu a spus nimic si despre stocurile care existau deja in centrale. 

Pe 12 ianuarie 2017, la începutul şedinţei de Guvern, Toma Petcu a anunţat că va cere suplimentarea ordinii de zi cu o hotărâre . Ministrul a vorbit despre o situaţie de urgenţă şi despre "o proastă pregătire în prealabil a perioadei de iarnă de către fostul guvern". A spus chiar că s-a ajuns în "situaţia de a fi tot timpul la limita stocului de carbune, riscând chiar oprirea lor de multe ori".

El a mai spus că în centralele termoelectrice ale CE Oltenia s-ar afla doar 357.000 tone de cărbune, care ar asigura o durată de funcţionare de doar patru zile, deşi cu două zile înainte vorbise despre "stocul foarte bun din mine".

În noaptea dintre 12 şi 13 ianuarie 2017, Ministerul Energiei a transmis un comunicat de presă prin care a anunţat că Executivul a aprobat un proiect de Hotărâre de Guvern, la propunerea ministerelor Energiei şi Economiei, în urma unei notificări din 11 ianuarie a Transelectrica cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criza în funcţionarea Sistemului Energetic Naţional. Hotărârea permite Transelectrica să ia mai multe măsuri extreme, printre care întreruperea exporturilor de energie, în caz de criza energetică.

Partidul care l-a propus în funcţie, ALDE, a transmis marţi că informațiile apărute în presă referitoare la posibilitatea înlocuirii lui Toma Petcu din funcția de ministru al Energiei sunt simple speculații, demnitarul păstrându-și în continuare calitatea.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră